Studiu geotehnic pentru realizarea Drumului „Vămii” - FOTO

Studiu geotehnic pentru realizarea Drumului „Vămii” - FOTO

Lucrările la proiectul Drumul „Vămii”, a cărei modernizare este estimată la aproximativ 40 de milioane de euro, avansează într-un ritm susținut.

Antreprenorul care a câștigat contractul privind realizarea documentației tehnico-economice efectuează în această perioadă foraje în teren în vederea realizării studiului geotehnic necesar pentru a stabili soluțiile optime ce vor fi folosite în proiectul tehnic. Punctele de forare au fost stabilite de către specialiștii firmei Proiect Construct Regiunea Transilvania, iar adâncimea de forare variază între opt și 25 de metri. Antreprenorul estimează că va finaliza lucrările pe teren săptămâna viitoare, după care va face analizele de laborator la probele extrase. 

„Am promis că vom accelera dezvoltarea județului și ne ținem de cuvânt. Ne bucurăm că firma care a câștigat proiectul privind realizarea documentației tehnico-economice este una profesionistă și implicată cu toate forțele în proiectul nostru. Vrem ca la începutul verii să avem deja studiul de fezabilitate gata, iar în toamnă proiectul tehnic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

După realizarea documentației tehnice, proiectantul va asigura asistența tehnică pentru modernizarea Drumului „Vămii” ce se va întinde pe perioada executării lucrărilor, adică pe încă 24 de luni. 

Drumul „Vămii”, mai exact Drumul Județean 282, leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut și asigură conectivitatea directă prin vama transnațională Rădăuți-Prut cu Republica Moldova. Proiectul vizează modernizarea a 48,829 kilometri prin intermediul unei finanțări de aproximativ 40 de milioane de euro din Programul Operațional Regional 2021-2027.

„Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea județului. Totodată, este un pas important pentru a continua realizarea unei axe cu adevărat strategice între nordul județului (Vama Rădăuți-Prut) și sudul județului, mai exact limita cu județul Iași. Prin Drumul Vămii vom moderniza 7,5% din întreaga rețea de drumuri județene a Botoșaniului, iar dacă adunăm aici și cei peste 106 kilometri din Drumul Strategic vom ajunge la un sfert din totalul rețelei de drumuri județene”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Stirea anterioara

Adio, vreme frumoasă! România, sub alertă de furtuni puternice şi grindină

Stirea Urmatoare

Cățel salvat de pompieri dintr-un cămin dezafectat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.