Proiect de două milioane de euro semnat la Șendriceni cu sprijinul parlamentarilor PSD

Proiect de două milioane de euro semnat la Șendriceni cu sprijinul parlamentarilor PSD

Având susținerea parlamentarilor social-democrați, primarul comunei Șendriceni, a reușit să semneze un proiect de finanțare pentru asfaltarea drumului comunal, DC 79.

Proiectul are o valoare de aproximativ 2.000.000 de euro, bani cu care se vor asfalta nouă kilometri de drum comunal, făcându-se astfel legătura dintre Pădureni și Cobâla.

„Sunt foarte mulțumit de susținerea din partea PSD și în special a doamnei senator Doina Federovici, pentru că am reușit să semnez acest proiect. Mulțumesc pe această cale pentru susținerea pe care am avut-o și sper să ne bucurăm de o lucrare de bună calitate, iar cetățenii să beneficieze de acest drum într-un timp cât mai scurt.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Petrică Nistor, primarul comunei Șendriceni.

Potrivit primarului Petrică Nistor, a existat o colaborare strânsă și fructuoasă deopotrivă cu senatorul PSD Doina Federovici, fapt pentru care au apărut și roadele, respectiv primirea finanțării pentru asfaltarea acestui drum.

„Am susținut și voi susține în egală măsură toți primarii din județul Botoșani și nu am ținut cont de culoarea politică a domniilor lor pentru că proiectele se adresează întregii comunități. Nu este pentru prima dată când susțin primarul comunei Șendriceni și o voi face în continuare.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, senatorul Doina Federovici.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.