Programul „Rabla” aduce schimbări la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Botoșani

Programul „Rabla” aduce schimbări la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Botoșani

Lucrătorii din cadrul Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, subordonat Instituţiei Prefectului, vor funcţiona cu regim special odată cu lansarea programului „Rabla” din acest an.

Urmare unei directive transmise de la nivel central pentru a fi evitată aglomeraţia la ghişee, fiind estimată şi o creştere a numărului de solicitări pentru radiere din circulaţie, conducerea serviciului a dispus un nou program de lucru. Măsura este destinată exclusiv persoanelor care vor dori să radieze autovehiculele vechi pentru a putea obţine un tichet valoric din cadrul programului „Rabla”.

Astfel, în baza deciziei conducerii Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto, odată cu demararea programului „Rabla”, de luni până joi, între orele 13:00 şi 15:00, respectiv vineri, de la 09:00 la 11:00, la unul din cele trei ghişee ale instituţiei se vor realiza doar operaţiuni de radiere a autovehiculelor din circulaţie. Acest program de funcţionare va fi valabil pe întreaga perioadă de derulare a programului „Rabla”.

„Am început deja să lucrăm după noul program. Dacă situaţia o va impune, cele două ore pe zi vor fi prelungite, astfel încât solicitanţii să obţină radierea din circulaţie. Am transmis acest nou program de lucru şi la nivel central”, a menţionat subcomisarul Marian Ciornea, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto.

Programul „Rabla” a debutat la nivel naţional, implicit şi la Botoşani, de joi, 18 mai 2017.

Stirea anterioara

Administraţiile locale vor putea finanţa activităţi sportive în limita unui plafon de 5% din buget

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.