Primarul Ovidiu Portariuc se declară mulțumit de ritmul lucrărilor de construcții din municipiu

Primarul Ovidiu Portariuc se declară mulțumit de ritmul lucrărilor de construcții din municipiu

Primarul Ovidiu Portariuc a vrut să se convingă la faţa locului dacă lucrările începute la mai multe obiecte din municipiul Botoşani se derulează conform graficului. El a inspectat lucrarea de la Bazar, acolo unde va fi sens giratoriu, dar şi lucrările din Parcul “Mihai Eminescu”, fostele sere din parc, Parcul Curcubeului şi strada Nicolae Iorga.

El s-a declarat mulţumit de ritmul lucrărilor. Portariuc susţine că în maxim două luni vor fi finalizate lucrările de la Parcul “Mihai Eminescu”. Aici, aleile vor fi pavelate, iar foişoarele vor fi reconstruite, valoarea investiţiei ridicându-se la un milion lei.

„Am discutat la Bucureşti, la Fondul de mediu, să deblocăm fondurile, pentru că nu există momentan întreaga sumă alocată. Am primit promisiunea că până în decembrie se vor primi banii necesari. Lucrurile se mişcă şi îi felicit pe colegii din Primărie care s-au mobilizat şi au înţeles că trebuie să facem treabă împreună“, a spus Portariuc, citat de botosaninews.

El a precizat că în perioada următoare va fi pe teren în permanenţă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.