Primarul municipiului Botosani se declara solidar cu grevistii din administratia publica

Primarul municipiului Botosani se declara solidar cu grevistii din administratia publica

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, susţine demersurile sindicatelor din administraţia publică de majorare a salariilor în acest domeniu de activitate. El a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este solidar cu funcţionarii Primăriei Botoşani care pe 30 aprilie au organizat o grevă de o zi cu întreruperea completă a activităţii.

Portariuc este de părere că nivelul scăzut al salariilor din administraţia publică produce efecte negative puternice asupra calităţii şi eficienţei aparatului administrativ. "Slaba salarizare produce foarte multe efecte negative, începând de la demotivarea personalului până la micşorarea bazei de selecţie, pentru că nu vin oamenii către administraţia publică şi de aceea am avut concursuri la care nu s-a înscris nimeni. De asemenea, bunii profesionişti pleacă din sistem", a afirmat Portariuc.

Toţi funcţionarii Primăriei Botoşani s-au aflat, joi, în grevă de o zi, blocând activitatea instituţiei, inclusiv în sectorul încasării taxelor şi impozitelor locale. Ovidiu Portariuc susţine că, dacă pe perioada protestului s-ar fi aflat în localitate, ar fi participat la grevă alături de funcţionari.

Sursa: AGERPRES

Stirea anterioara

Descinderi DNA la sediul Inspectoratului Județean de Poliţie Botoşani!

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.