Pregătirea operaţiunilor de deszăpezire şi aprovizionarea cu material antiderapant, verificate de prefectul Dan Şlincu - FOTO

Pregătirea operaţiunilor de deszăpezire şi aprovizionarea cu material antiderapant, verificate de prefectul Dan Şlincu - FOTO

În conformitate cu dispoziţiile Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, prefectul Dan Şlincu a vizitat în cursul săptămânii bazele Secţiei Drumuri Naţionale şi ale Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri precum şi serviciile de intervenţie ale mai multor comune, oraşe precum şi ale municipiilor Botoşani şi Dorohoi. 

Astfel, Secţia Drumuri Naţionale deţine în cele cinci baze 1.800 de tone de sare şi de nisip la care se adaugă 32 de tone de clorură de calciu. Pentru intervenţia la deszăpezire în cazul celor 398 de kilometri de drum naţional vor fi folosite atât utilajele proprii ale SDN cât şi pe cele ale firmei contractate, SC Transporturi Auto SA.

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri deţine în spaţiile de depozitare doar cantităţi de nisip şi sare pentru operaţiuni de urgenţă, fiind în aşteptare semnarea contractului multianual de deszăpezire pe cele patru baze operaţionale. Directorul DJDP, Cătălin Gheorghian, a dat asigurări că nu vor fi probleme în privinţa lucrărilor de deszăpezire, instituţia având şi utilaje proprii cu care să intervină în situaţii de urgenţă, până la încheierea formalităţilor.

Urban Serv se va ocupa de deszăpezire în municipiul Botoşani, având pregătite atât cantităţile de material antiderapant cât şi utilaje pentru intervenţii pe străzile şi trotuarele din municipiu. Pregătiţi se declară şi responsabilii Direcţiei de Servicii Publice Dorohoi care, la data vizitei prefectului, făceau probe utilajelor de deszăpezire.

Primăriile vor interveni la deszăpezire cu utilaje proprii sau contractate, fiind în desfăşurare completarea stocurilor de material antiderapant. 55 de UAT-uri deţin utilaje proprii pentru deszăpezire, 13 comune au contracte de deszăpezire cu operatori economici iar în cazul altor şapte, contractele sunt în curs de perfectare.

Prefectul Dan Şlincu a considerat că era loc şi de mai bine în pregătirea operaţiunilor de deszăpezire. „Aşa cum am transmis şi doamnei ministru Dan, modul cum s-au pregătit autorităţile este satisfăcător, dar se putea mai bine”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Vizitele în unităţile administrativ - teritorial vor continua şi în următoarea perioadă.

Stirea anterioara

Proiectile de artilerie distruse la Copălău de pirotehnicienii botoşăneni

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.