Bărbat plecat dintr-un centru de îngrijire, găsit de jandarmi dezorientat în Autogara Dorohoi
Prefectul Dan Nechifor prezent la conferința organizată de Sindicatul „Solidaritatea Sanitară”
Prefectul Dan Nechifor, a fost prezent vineri, 16 mai 2025, la conferința organizată de Sindicatul „Solidaritatea Sanitară”, dedicată consolidării dialogului social și creșterii impactului acestuia asupra calității vieții profesionale și a serviciilor medicale.
Acesta a subliniat faptul că, pentru a avea o legislație mai clară, echitabilă și aplicabilă, este nevoie nu doar de consultare, ci și de implicarea efectivă a reprezentanților județului în Parlament. Problemele din sistemul sanitar nu pot fi tratate formal – este nevoie de prezență, de ascultare și de acțiune coordonată.
„Discuțiile de azi au arătat clar că schimbarea vine prin cooperare și prin vocea celor direct implicați. Este o responsabilitate comună să susținem soluții reale, care să conteze cu adevărat pentru cei care muncesc în sistemul medical și pentru cei care beneficiază de el”, a declarat prefectul Dan Nechifor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.