PNRR este pe ultima sută de metri. Prefectul Botoșaniului a convocat în ședințe primarii și instituțiile responsabile în contextul termenului de 31 august

PNRR este pe ultima sută de metri. Prefectul Botoșaniului a convocat în ședințe primarii și instituțiile responsabile în contextul termenului de 31 august

Pentru județul Botoșani s-au semnat contracte pentru 466 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de aproximativ 224,1 milioane de euro, acestea având termen de finalizare 31 august.

În această dimineață, premierul Ilie Bolojan a prezidat o videoconferință cu prefecții din întreaga țară, dedicată implementării proiectelor PNRR și respectării termenelor asumate. La discuții au fost prezenți viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, precum și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

La nivelul județului Botoșani, ziua de astăzi a continuat cu două întâlniri de lucru convocate de prefectul Raluca Curelariu: una cu primarii din județ și una cu directorii instituțiilor responsabile de implementarea proiectelor PNRR.

„PNRR este pe ultima sută de metri, iar pentru botoșăneni sunt în joc 466 de proiecte și peste 224 de milioane de euro. În această perioadă, este esențial să asigurăm un dialog permanent între primării și instituțiile implicate, iar acolo unde apar probleme, acestea trebuie abordate împreună, astfel încât termenul de 31 august să fie respectat.

Nu ne permitem să pierdem timp în birocrație. Problemele trebuie rezolvate prin dialog și colaborare, nu prin adrese trimise dintr-o parte în alta sau prin pasarea responsabilității. Acolo unde există soluții, ele trebuie identificate și puse în practică cât mai repede”, a declarat prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu.

Discuțiile de la nivel județean au urmărit identificarea problemelor care pot afecta respectarea termenului și asigurarea unui dialog direct între administrațiile locale și instituțiile responsabile, astfel încât situațiile care pot fi soluționate prin colaborare și coordonare să nu genereze întârzieri.

În perioada următoare, Instituția Prefectului va menține comunicarea permanentă cu administrațiile publice locale și instituțiile implicate în finalizarea proiectelor PNRR, pentru susținerea demersurilor necesare respectării termenului de 31 august.

Stirea anterioara

Pompier botoșănean campion național la „Pista cu obstacole”

Stirea Urmatoare

Discuții la Cercul de lectură pentru adulți susținut de Memorialul Ipotești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.