Peste 100 de intervenţii ale pompierii botoşăneni, săptămâna trecută

Peste 100 de intervenţii ale pompierii botoşăneni, săptămâna trecută

Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 100 situaţii de urgenţă. Este vorba de 4 incendii, două misiuni de supraveghere a respectării regulilor şi măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării unui meci de fotbal şi pe timpul oficierii slujbei de sfinţire a unei biserici, o misiune de înlăturare a pericolului de incendiu în urma producerii unui accident rutier, o misiune pentru salvarea unor persoane rămase captive într-un autoturism implicat într-un accident rutier,  trei alte intervenţii (asanare fântâni, degajare copaci) şi 84 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

În cinci situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor inspectoratului, de pompierii voluntari.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 84 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 500.000 lei.

În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de peste 800.000 lei.

Majoritatea evenimentelor cu foc s-au produs ca urmare a nerespectării regulilor şi  măsurilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor locale de încălzire şi a instalaţiilor electrice, dar şi pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale.

I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Săptămâna trecută, Inspecţia de Prevenire a executat 14 de controale la localităţi, operatori economici şi instituţii. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situaţiilor de urgenţă au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, din care două amenzi în valoare de 1.000 lei.

La sfârşitul săptămânii trecute, aproape 350 de cadre ale I.S.U. Botoşani au fost la datorie.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.