Parteneriat pentru siguranță: Profesorii din Botoșani și ATOP, implicați activ în campania „Un cămin sigur pentru copilul tău”
Campania de informare și educare preventivă „Un cămin sigur pentru copilul tău”, desfășurată lunar în județul Botoșani, a continuat astăzi cu o acțiune de informare și educare preventivă dedicată profesorilor, educatorilor și părinților, cu scopul de a preveni accidentele în care pot fi implicați copiii pe timpul vacanței de vară.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani, a organizat o întâlnire cu cadrele didactice responsabile cu prevenirea situațiilor de urgență din unitățile de învățământ preșcolar și primar, precum și cu reprezentanții comitetelor de părinți.
În cadrul acțiunii de informare și educare preventivă, care s-a desfășurat în Aula Colegiului Național „A.T. Laurian” Botoșani și la care a participat și inspectorul general al IȘJ Botoșani, profesor Bogdan Gheorghe Suruciuc, pompierii au transmis o serie de recomandări privind siguranța copiilor, accentul fiind pus pe responsabilizarea părinților și a adulților care îi au în grijă pe timpul verii și nu numai.
Reprezentanții comitetelor de părinți și cadrele didactice au fost încurajați să transmită, la rândul lor, aceste recomandări către toți părinții din comunitățile școlare, pentru a asigura o diseminare eficientă a informațiilor esențiale privind prevenirea accidentelor.
Pompierii, profesorii și reprezentații ATOP Botoșani doresc o vacanță în siguranță pentru fiecare copil. Prin colaborarea cu cadrele didactice și părinții, mesajele campaniei ajung acolo unde contează cel mai mult, în fiecare familie. Este un efort comun pentru a reduce riscurile și a încuraja comportamente preventive.
Campania „Un cămin sigur pentru copilul tău” se desfășoară lunar, în data de 10, și urmărește creșterea gradului de conștientizare în rândul adulților privind măsurile simple, dar esențiale, pentru protejarea copiilor în casă sau gospodărie, în spații publice sau în situații de urgență.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.