Modern Calor Botosani: Încălzirea centralizată bate sistemele individuale

Modern Calor Botosani: Încălzirea centralizată bate sistemele individuale

Dilema privind alegerea sistemului de încălzire potrivit pentru propria locuință persistă încă în rândul proprietarilor, deși lucrurile ar trebui să fie deja destul de clare în cazul municipiului Botoșani. Eficient, ieftin și sigur, sunt cuvintele cheie pentru rezolvarea acestei dileme. Rămâne doar să ne lămurim care sistem de încălzire asigură toate cele trei condiții, cel centralizat sau cel individual.

Doar simpla comparație a unei facturi la încălzirea centralizată cu una la gaz, în cazul celor cu centrală individuală, nu e suficientă pentru a trage o concluzie edificatoare. Trebuie luate în calcul mult mai multe elemente, iar perioada de comparație să fie de cel puțin un an.

Unul din elementele importante de care trebuie să ținem cont este investiția inițială într-o centrală individuală și un branșament de gaz. Vorbim așadar despre amortizare, care pentru centrală se face în opt ani, iar pentru branșamentul de gaz în 20 de ani. Se mai adaugă intervențiile de întreținere a acestor instalații (verificări și service). Investiția inițială într-un astfel sistem individual de încălzire poate depăși 5.000 de lei. Astfel, anual trebuie să adăugăm încă vreo 650 de lei, pe lângă cheltuielile pentru gaz (cam 1850 de lei pentru un apartament mediu) și energie electrică (170 lei). Rezultă un total de 2670 de lei pe an/apartament. De cealaltă parte, când vorbim de energia termică furnizată în regim centralizat, fără nevoia vreunei investiții din partea clientului, la un consum mediu similar, respectiv de 8,5 Gcal/an și un preț facturare la populație de doar 170 lei/Gcal, rezultă facturi în valoare totală de 1445 de lei.

Mai ieftin cu 40%

Calculul ne spune că acum sistemul centralizat este mai ieftin cu un procent de peste 40%. Diferența poate fi chiar mai mare, dacă finanțarea pentru realizarea sistemului individual de încălzire se face dintr-un credit bancar, la care se plătesc dobânzi și comisioane.  Singurul factor care poate modifica aceste calcule este comportamentul diferit al clientului, care, inexplicabil, devine foarte chibzuit în ceea ce înseamnă consumul în cazul centralei individuale și total neglijent atunci când e branșat la un sistem  centralizat.

Astfel, în actualele condiții, investiția într-un branșament individual de gaz și o centrală de apartament se dovedește a fi ineficientă, doar sumele  necesare pentru realizarea acesteia fiind suficiente pentru plata încălzirii (furnizată centralizat) pentru o perioadă de trei-patru ani. La asta mai adăugam avantajul că nici nu e nevoie de toți banii odată.

Riscuri și avantaje

Ar mai fi de spus că o instalație de ardere pe gaz, ținută în casă, prezintă anumite riscuri, deloc de neglijat, acestea fiind total excluse în cazul încălzirii centralizate. De asemeni, centrala de apartament are o durată de viață medie de aproximativ zece ani, după care ar trebui înlocuită, incovenient care nu e întâlnit în cazul încălzirii centralizate.

Un aspect care nu trebuie deloc de neglijat este evoluția prețului gazelor naturale, care se va dubla pe termen mediu. Doar în ultimii trei ani gazul s-a scumpit cu peste 20%. Totodată, statul va continua să descurajeze utilizarea sistemelor individuale de încălzire în favoarea celor centralizate, atât prin intervenția asupra prețurilor, dar și prin impunerea unor taxe.

Municipiul Botoșani beneficiază în acest moment de un sistem de termoficare modern, în care s-au investit în ultimii ani, din fonduri europene, guvernamentale și locale, peste 55 de milioane de euro.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.