Mesajul transmis de prefectul Dan Nechifor cu ocazia Zilei Drapelului Naţional

Mesajul transmis de prefectul Dan Nechifor cu ocazia Zilei Drapelului Naţional

Sunt onorat să particip, alături de voi la Sărbătoarea Drapelului Naţional. Este o zi dedicată tricolorului românesc, parte a identităţii acestui popor şi a statului român.

Am copii la şcoală şi ştiu că încă se mai vorbeşte despre semnificaţiile culorilor şi despre importanţa steagului naţional, încă din primele clase. Cu toţii am învăţat. Nu ştiu câţi dintre noi am înţeles, însă, ce înseamnă cu adevărat unitate, libertate, recolte bogate, curaj şi jertfă.

Dacă atunci când trebuie să fim solidari, când avem datoria de a-i proteja pe semenii noştri, când putem ajuta, n-o facem, înseamnă că n-am înţeles nimic. Înseamnă că înlocuim valorile naţionale cu indiferenţa sau laşitatea de a nu face nimic pentru cei de lângă noi.

De Ziua Tricolorului vă invit să vă aduceţi aminte de înaintaşii noştri pe care trebuie să-i onorăm prin ceea ce facem, nu prin vorbe. Pe dumneavoastră, reprezentanţi ai instituţiilor publice vă invit să oferiţi cetăţenilor respectul care li se cuvine. Amintiţi-vă că principala datorie a statului este să-i protejeze pe cei suferinzi şi să-i încurajeze pe cei cu voinţă şi capacitate de a se dezvolta.

Vă mulţumesc tuturor celor prezenţi, în special oamenilor simpli care au venit aici pentru că au transformat valoarea naţională a Drapelului într-o valoare personală, a fiecăruia dintre noi.   

Vă doresc sănătate tuturor, putere de muncă şi succes! Dumnezeu să ne îndrume paşii pe mai departe! Vă mulţumesc!

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

O săptămână de legendă.... la Teatrul Vasilache

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.