Marcel Georgescu renunţă la funcţia de director al societăţii Nova Apaserv

Marcel Georgescu renunţă la funcţia de director al societăţii Nova Apaserv

Marcel Georgescu, directorul al societăţii Nova Apaserv, a declarat că urmează să îşi dea demisia din funcţie şi îşi reproşează că pe perioada cât a fost la conducerea societăţii nu a luat măsuri mai dure în ceea ce priveşte colaboratorii şi beneficiarii operatorului de apă. Georgescu va rămâne, în continuare, să lucreze în instituţie.

“Nu sunt director pe viaţă. A rămas să mă gândesc. Consider că este normal să încerce şi altul. Dacă va veni altul mai vrednic, mai bine pregătit, să preia şi să ducă mai departe activitatea operatorului de apă, poate face mai mult decât am putut eu. Nu este o companie uşoară, ci grea. Sunt multe probleme. Consider că trebuie să fac un pas în spate“, a spus Georgescu.

Acesta a ţinut însă precizeze că personalul TESA la Nova Apaserv reprezintă 9% din totalul salariaţilor şi nicidecum peste 50%, aşa cum a anunţat preşedintele CJ, Florin Ţurcanu.

Nici datoriile, mai spune Marcel Georgescu, nu sunt de 50-60 miliarde lei vechi, aşa cum a anunţat Ţurcanu, ci de 30 miliarde lei vechi.

“Noi avem datorii de 30 miliarde lei vechi şi avem de încasat în jur de vreo 80 de miliarde lei, din care 70 miliarde lei de la populaţia de la bloc. Datoriile provin de la TVA pe programul ISPA. Noi trebuia să plecăm la drum, atunci când s-a înfiinţat Nova Apaserv, cu un capital social de 90 miliarde lei vechi, însă am primit mai puţin de jumătate“, a mai spus Georgescu, citat debotosaninews.

Din cauza datoriilor, societatea Nova Apaserv are conturile blocate de Direcţia de Finanţe. Preşedintele CJ a anunţat că urmează să aibă o întâlnire pe această temă cu conducerea Direcţiei de Finanţe pentru deblocarea situaţiei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.