Lista repartițiilor locuințelor ANL contestată de 11 botoșăneni

Lista repartițiilor locuințelor ANL contestată de 11 botoșăneni

Un număr de 11 contestaţii au fost depuse de botoşănenii care au depus dosar pentru obţinerea unei locuinţe în regim ANL, în urma publicării listei cu repartiţiile locuinţelor ANL.

Potrivit Executivului Primăriei Botoşani, lista propusă a pornit de la ordinea de prioritate aprobată în 2008 la care s-au adăugat modificările şi completările depuse pe parcursul a trei ani, s-a actualizat vechimea cererilor, iar solicitaţii care nu au mai îndeplinit condiţiile eliminatorii stabilite de lege au fost excluşi. Astfel, au rămas în calcul pentru o locuinţă ANL 1284 de tineri care au depus cerere, scrie botosaninews.

 

Lista poate fi contestată în termen de 7 zile de la publicarea ei, iar, până acum, au fost depuse nu mai puţin de 11 contestaţii. Acestea vor fi analizate, urmând ca ulterior să fie afişată din nou lista finală de la care se va întocmi lista de repartizare care va fi din nou aprobată în Consiliul Local. Lista de repartizare porneşte de la lista finală, fiind chemaţi toţi cei 96 beneficiari pentru a vedea dacă între timp nu şi-au achiziţionat o locuinţă. Lista de repartizare va cuprinde inclusiv numărul de camere repartizat fiecărui beneficiar în parte.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.