Jurnalul întâlnirilor cu cetățenii a preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu

Jurnalul întâlnirilor cu cetățenii a preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, domnul Florin Ţurcanu, a reluat miercuri, 20 martie 2013, şirul de întâlniri promise în campania electorală cetăţenilor din judeţul Botoşani.

Domnia sa a efectuat o vizită în comunele Viişoara, Păltiniş, Rădăuţi-Prut, Conceşti, dar şi în oraşul Darabani. Preşedintele CJ a fost însoţit şi de această dată de reprezentanţii Camerei Agricole Judeţene Botoşani, ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Direcţiei Agricole Botoşani, ai A.P.I.A. Botoşani şi ai ITM Botoşani.

La Viişoara, întâlnirea a avut loc în incinta căminului cultural, unde, în prezenţa a aproximativ 80 de persoane, preşedintele CJ a propus soluţii la următoarele probleme ale comunităţii: impozitarea terenurilor agricole, reînfiinţarea rentei viagere, accesarea fondurilor europene cu ajutorul formelor asociative şi a GAL-urilor şi irigarea culturilor.

De asemenea, Preşedintele CJ a prezentat planuri pentru creşterea economică a comunei, activităţile principale vizate fiind agricultura, zootehnia, piscicultura şi legumicultura. Acesta a încurajat încrederea cetăţenilor în asociaţii şi cooperative, arătând că numai în acest mod de desfăşurare a activităţii vor obţine o dezvoltare economică semnificativă.

Următoarea comună vizitată a fost comuna Păltiniş, întâlnirea desfăşurându-se tot in incinta căminului cultural în prezenţa a aproximativ 50 de persoane. Aici, Preşedintele CJ a iniţiat dezbateri legate de oportunităţile locale de dezvoltare, despre problema asigurării culturilor, importanţa cercetării în agricultură şi liberul acces în pieţe. Totodată, s-a pus în discuţie problema despăgubirii culturilor calamitate.

La Miorcani (comuna Rădăuţi-Prut) şi Conceşti, în incinta căminelor culturale, în prezenţa a peste 250 de cetăţeni ai celor doua comune, s-a discutat despre:

- oportunităţile locale de dezvoltare;

- problema asigurării culturilor;

- declaraţii rectificative la culturi;

- probleme privind păşunile pentru animale;

- impozitarea terenurilor agricole;

- întreţinerea şcolilor din aceste comune.

Preşedintele CJ  a adus la cunoştinţa cetăţenilor că aceştia vor fi informaţi trimestrial cu privire la noutăţi din domeniul agricol şi zootehnic prin intermediul unei reviste ce va fi distribuită gratuit fermierilor din judeţ. Totodată, şi-a afirmat din nou disponibilitatea permanentă în ceea ce priveşte sprijinirea cetăţenilor în rezolvarea problemelor pe care le au în orice domeniu de interes al acestora.

În oraşul Darabani, în sala mare a primăriei, în prezenţa a aproximativ 70 de persoane,  s-a discutat despre lipsa normelor de aplicare cu privire la utilizarea păşunilor, diferenţa nejustificată a impozitului dintre extravilanul urban şi extravilanul rural, programul Fermierului şi agricultura ecologică. Preşedintele CJ le-a sugerat fermierilor să nu-şi mai vândă terenurile şi tinerilor să-şi îndrepte atenţia către agricultură.

Domnia sa le-a pus în vedere celor prezenţi că fiscalizarea agriculturii a devenit oficială, totodată clarificând punctual modificările legislative au intrat în vigoare de la 1 februarie. Reprezentanţii APIA, CAJ, DSV şi DA şi-au exprimat din nou disponibilitatea de a oferi oricând consultanţă cetăţenilor, invitându-i astfel pe cei interesaţi la sediile instituţiilor, unde vor găsi mereu uşile deschise.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.