Covor asfaltic nou turnat pe drumul județean din Copălău - FOTO

Covor asfaltic nou turnat pe drumul județean din Copălău - FOTO

Cel mai afectat drum județean de nerespectarea limitelor de tonaj prevăzute de legislația în vigoare a fost reabilitat! După ce în toamnă a fost refăcută fundația drumului, ieri s-au finalizat lucrările de reabilitare prin turnarea de covor asfaltic pe DJ208H, în Copălău, pe sectorul cuprins între drumul național, Botoșani – Târgu Frumos, și ieșirea spre localitatea Cerbu. 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, vicepreședintele Dorin Birta, directorul DJDP, Cătălin Gheorghian, și consilierul județean Gabriel Galan, au inspectat lucrările efectuate pe drumul județean. „Continuăm refacerea infrastructurii rutiere a județului. Am promis că vom face drumuri bune și ne ținem de cuvânt. Lucrarea de la Copălău a fost prioritară în programul de lucrări stabilit la nivelul Consiliului Județean, pentru că acest sector de drum era grav afectat de transportatorii care nu respectă limitele de greutate. Vom continua cu realizarea de covoare asfaltice în toate zonele județului, pentru că ne dorim drumuri de calitate”, a declarat Doina Federovici, adăugând că la finalul mandatului său, județul Botoșani va avea „o rețea de drumuri județene net superioară anilor trecuți, comparabilă, din punct de vedere calitativ, cu cele din județele dezvoltate”.

În cadrul programului de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene vor fi realizați zeci de kilometri de covoare asfaltice noi. „Prioritizăm cu mare atenție toate lucrările pe care le executăm pe drumurile județene, programarea execuției lor fiind stabilită astfel încât să se îndeplinească toate criteriile și cerințele tehnice, pentru ca la finalul execuției să rezulte drumuri care oferă siguranță pentru toți cei care le tranzitează. Vom acționa concomitent pe mai multe sectoare de drum județean”, a declarat Dorin Birta.

Constructorii au început lucrările de pregătire a sectorului Cișmea – intersecție Roma-Costești din DJ296.

Stirea anterioara

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Dinamo București

Stirea Urmatoare

Cosmin Andrei: PSD are cea mai competentă echipă de candidați pentru Consiliul Local al municipiului Botoșani pentru mandatul 2024-2028

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.