Contractul de finanțare pentru zona de agrement Cornişa va fi semnat de Elena Udrea la inaugurarea Spitalului de Recuperare

Contractul de finanțare pentru zona de agrement Cornişa va fi semnat de Elena Udrea la inaugurarea Spitalului de Recuperare

Contractul de finanţare a proiectului privind zona de agrement Cornişa va fi semnat de ministrul Dezvoltării Elena Udrea, odată cu inaugurarea Spitalului de Recuperare “Sf.Gheorghe”. Acest lucru se va întâmpla în maxim o lună, a declarat primarul Cătălin Flutur. Acesta susţine că lucrările de reabilitare de la Spitalul de Recuperare au fost finalizate şi că se aşteaptă în acest moment echipamentele medicale cu care urmează să fie dotată unitatea spitalicească. Atât reabilitarea, cât şi achiziţia de aparatură medicală sunt realizate cu fonduri europene.

În cei 1,8 milioane euro au intrat şi partea de consolidare-reparaţii şi echipamente şi am semnat contractele de furnizare a echipamentelor. Licitaţia s-a ţinut şi avem doi furnizori, unul pentru echipamente de laborator şi altul pentru echipamente specifice spitalului. La proiectul de la Cornişa, aşteptăm şi vizita pe teren ca să pregătim documentaţia“, a precizat primarul Cătălin Flutur.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.