Consiliul Județean Botoșani îngheață taxele și tarifele pentru 2021

Consiliul Județean Botoșani îngheață taxele și tarifele pentru 2021

Consiliul Județean Botoșani le aduce o veste bună botoșănenilor, acum, pe final de an. În ultima ședință de plen a Consiliului Județean s-au votat taxele și tarifele pe care instituțiile subordonate le vor percepe botoșănenilor. Acestea vor rămâne și pe parcursul anului 2021 la nivelul anului pe care-l încheiem, atât la instituțiile de cultură, cât și la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri. 

„Am încheiat un an extrem de dificil din cauza pandemiei de Covid-19, care a afectat grav încasările instituțiilor de cultură. În speranța unui an 2021 mult mai bun și din solidaritate cu locuitorii județului, am hotărât, iar consilierii județeni au susținut această decizie prin votul dat în plen, ca toate tarifele practicate de Muzeul Județean, Școala Populară de Arte «George Enescu», Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu», Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Orchestra Populară «Rapsozii Botoșanilor» să rămână neschimbate”, a declarat Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani.

Aceeași decizie s-a luat și în privința tarifelor practicate pentru tranzitarea drumurilor județene de către mașinile care depășesc masă maximă admisă. „La luarea acestei decizii am ținut cont că pandemia a afectat activitatea agenților economici din zonă și nu am dorit să punem o presiune suplimentară pe ei prin creșterea taxelor. Totodată, avem speranța că menținând taxele la nivelul anului trecut, care și așa erau mai mici cu până la 10% față de cele practicate de Drumurile Naționale, agenții economici care operează mașini cu mase mai mari decât cele admise legal vor plăti tarifele pentru folosirea drumurilor județene. Este imperios necesar acest minim efort din partea transportatorilor pentru a putea menține infrastructura rutieră a județului la un nivel optim”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Stirea anterioara

Cele mai bune remedii naturale contra constipației

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.