Conducerea Instituţiei Prefectului, prezentă la recepţia a trei grădiniţe în judeţ

Conducerea Instituţiei Prefectului, prezentă la recepţia a trei grădiniţe în judeţ

Trei comunităţi botoşănene se vor putea bucura de grădiniţe noi, cu câte trei grupe, construite printr-un program al Guvernului României, cu finanţare de la Banca Mondială. Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au fost prezenţi la recepţiile lucrărilor, alături de comisiile numite prin ordin de către Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Astfel, prefectul Dan Şlincu a participat la recepţia grădiniţei din Cristineşti, iar subprefectul Daniela Lozneanu la recepţia unităţilor de învăţământ timpuriu din Draxini, comuna Băluşeni, şi Broscăuţi.
În toate cele trei cazuri, autorităţile locale au pus la dispoziţie terenul pe care s-au construit grădiniţele şi partea de utilităţi, urmând ca după recepţia lucrărilor de interior, să continue cu amenajarea curţilor şi a spaţiilor de joacă exterioare.

Inaugurarea propriu-zisă a celor trei unităţi va avea loc la începutul anului şcolar viitor, atunci când micii beneficiari sunt aşteptaţi la grupe.

„Consider că educaţia este definitorie pentru viitorul unei ţări şi nu cred că mediul rural ar trebui să fie dezavantajat în vreun fel faţă de urban. Şi copiii din rural merită grădiniţe noi, cu grupuri sanitare interioare”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Stirea anterioara

Manifestări dedicate zilei de 1 iunie, la Biblioteca Județeană

Stirea Urmatoare

Operatorii de transport în atenţia ANAF! Datele obligatorii de trimis în sistemul RO e-Transport

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.