Concurs de cultură și educație financiar-contabilă susținut de Consiliul Județean Botoșani

Concurs de cultură și educație financiar-contabilă susținut de Consiliul Județean Botoșani

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) filiala Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani lansează în acest an „Concursul de cultură și educație financiar-contabilă”.

Competiția se adresează elevilor din clasa a XI-a de liceu – filieră tehnologică, profil servicii, calificarea profesională tehnician în activități economice, din învățământul preuniversitar de stat și particular. Întrecerea se va desfășura în două etape, cea județeană, care va avea loc vineri, 28 aprilie 2023, și cea națională, ce va fi organizată la București pe 17 iunie 2023. 

„Avem nevoie de specialiști, de oameni care să îmbrățișeze cu drag profesia de contabil, care nu poate lipsi din niciuna din ramurile economiei naționale sau din sectorul public. Elevii care deslușesc în aceste momente tainele contabilității trebuie încurajați și susținuți, pentru că nicio întreprindere, instituție publică, organizație mică sau mare, nu poate fi concepută fără un contabil”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care i-a felicitat pe membrii CECCAR Botoșani pentru deschiderea și implicarea pe care o au în pregătirea noilor specialiști în domeniu. 

„CECCAR Botoșani și-a asumat rolul de promotor al educației financiar-contabile în rândul noilor generații, în parteneriat cu Colegiul Economic «Octav Onicescu» și Inspectoratul Școlar Județean, și cu sprijinul logistic și material acordat de Consiliul Județean Botoșani. Elevii participanți vor fi recompensați de CECCAR Botoșani cu premii în bani: 700 de lei (Premiul I), 500 de lei (Premiul II), 300 de lei (Premiul III) și 200 de lei (Mențiunea)”, a declarat Eugenia Dăscălescu, președintele Filialei CECCAR Botoșani.

Stirea anterioara

Vrei să devii polițist? Iată ce trebuie să faci

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.