Conacul Alexandrescu de la Guranda a fost scos la vânzare. CJ Botoșani a încercat să îl cumpere

Conacul Alexandrescu de la Guranda a fost scos la vânzare. CJ Botoșani a încercat să îl cumpere

Conacul Alexandrescu de la Guranda, unul dintre cele mai frumoase din țară, a fost scos la vânzare de către proprietarii de drept. 

Consiliul Județean Botoșani, prin președintele său, Doina Federovici, a încercat să-și exercite dreptul legal de preemțiune, dar proiectul de hotărâre inițiat în acest sens nu a întrunit numărul de voturi necesar din cauza consilierilor liberali care au votat împotrivă.

„Era o bună oportunitate pentru a achiziționa un imobil de valoare la un preț rezonabil, mai puțin de 300 de mii de euro. Cu această sumă, pe lângă clădirea de patrimoniu se achiziționau și aproximativ 16 hectare de teren, inclusiv luciu de apă. Conacul Alexandrescu de la Guranda putea fi obiectul unui proiect cu finanțare europeană, dar, din păcate, consilierii liberali s-au opus acestui demers. Deși public susțin că nu vor să stea în calea dezvoltării județului, în fapt, votul lor arată contrariul. Nu e primul proiect de dezvoltare la care se opun sau se abțin! Numai în ultimele săptămâni s-au abținut la vot în cazul exercitării dreptului de preemțiune asupra Casei Moscovici, sediul Nord Proiect și al Bibliotecii, dar și al proiectului privind actualizarea devizului de lucrări pentru modernizarea drumului județean Vorona - Oneaga - Pădureni. Dezvoltarea județului presupune din partea noastră, a politicienilor, fapte asumate și nu doar vorbe goale. Sper ca investitorul care va cumpăra Conacul Alexandrescu să realizeze un proiect care să contribuie la dezvoltarea județului. Îl asigur că va găsi în conducerea executivă a Consiliului Județean un partener de dialog, care îi va oferi tot sprijinul de care va avea nevoie”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

Pentru proiectul privind exercitarea dreptului de preemțiune asupra Conacului Alexandrescu au votat cei 21 consilieri județeni din grupurile PSD, ALDE și PRO România, în timp ce cei 12 consilieri județeni liberali au votat împotrivă. Fiind o hotărâre de patrimoniu, pentru a fi adoptată, avea nevoie de 22 de voturi „pentru”.

Stirea anterioara

Festivalul - Concurs Național de muzică ușoară românească „Mărțișorul” - Botoșani - ediția I, 6 martie 2021

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.