Activitate din posturi de Poliție adusă în atenția prefectului - FOTO

Activitate din posturi de Poliție adusă în atenția prefectului - FOTO

Mai mulți locuitori din comuna Dobîrceni au participat azi la o discuție la Instituția Prefectului, după ce la începutul săptămânii au înregistrat și o petiție. 

Concret, prefectul Dan Șlincu i-a invitat la un dialog, la care a luat parte și comisarul-șef Viorel Șerbănoiu, șeful Inspectoratului Județean de Poliție, după ce locuitorii din comună au semnalat abuzuri și neglijență în serviciu în ce privește autoritățile de ordine publică de la nivel local. 

Petenții au reclamat că forțele de ordine nu se implică în soluționarea cazurilor de furt de păsări și animale sau spargeri de locuințe.

Această atitudine ar fi atras nemulțumirea cetățenilor care s-au trezit în postura de păgubiți dar și fără niciun sprijin din partea polițiștilor.

„Ne dorim să trimiteți în control la noi în comună polițiști de la Botoșani. Cu cei de la noi din Dobîrceni ne-am lămurit” a fost una din solicitările locuitorilor din județ care au participat la discuția de azi. 

Urmare acestor sesizări, prefectul Dan Șlincu a solicitat conducerii IPJ să demareze o anchetă internă în ce privește activitatea din secțiile de poliție din județ din ultimii ani, în special în Dobîrceni și Mihălășeni, zonă unde au fost semnalate aspecte similare. 

Șeful Poliției a precizat că astfel de controale vor fi demarate în cel mai scurt timp posibil. Ulterior discuțiilor de la Instituția Prefectului, locuitorii din Dobîrceni au depus o reclamație și la sediu Inspectoratului Județean de Poliție. 

Stirea anterioara

Stop incendiilor de vegetaţie uscată!!

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.