Acțiune a polițiștilor botoșăneni pe linia asigurării și menținerii ordinii și siguranței publice

Acțiune a polițiștilor botoșăneni pe linia asigurării și menținerii ordinii și siguranței publice

Ieri, 19 iunie a.c., poliţiştii din municipiul Botoşani, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, au organizat şi desfăşurat pe raza municipiului Botoşani, o acţiune pe linia asigurării şi menţinerii ordinii şi siguranţei publice.

Acţiunea s-a desfăşurat în intervalul orar 20.30 – 22.00, în zona cartierului Parcul Tineretului, precum şi în Centrul istoric al municipiului.

La acţiune au participat peste 30 de poliţişti, care au beneficiat de sprijinul a 4 lucrători din cadrul IJJ Botoşani.

Poliţiştii au procedat la legitimarea a 86 de persoane, 36 dintre acestea fiind atenţionate asupra comportamentului necorespunzător manifestat în locuri publice. Au fost controlate 25 de autovehicule.

Totodată, 15 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru săvârşirea de fapte de o asemenea natură, prevăzute de Legea nr.61/1991 (*republicată*)pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii  publice sau OUG nr.195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Astfel, I.IOAN de 33 ani, din comuna Albeşti, judeţul Botoşani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare de scandal şi refuz de legitimare.

De asemenea, poliţiştii au procedat la dispersarea a 20 de grupuri de persoane care prin comportamentul lor tulburau liniştea şi ordinea publică; două persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru a li se stabili identitatea şi clarificarea unor aspecte privind prezenţa acestora în zonele unde s-a desfăşurat acţiunea.

Întrucât menţinerea ordinii publice şi îmbunătăţirea climatului de siguranţă a cetăţenilor sunt obiective permanente pe agenda de lucru a poliţiştilor botoşăneni, astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, atât pe raza municipiului Botoşani, cât şi a celorlalte localităţi urbane din judeţ.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.