20.000 de botoşăneni beneficiază de creşterea salariului minim pe economie

20.000 de botoşăneni beneficiază de creşterea salariului minim pe economie

Începând cu luna iulie salariul minim brut pe economie creşte cu 75 de lei, ajungând astfel la 1.050 de lei, lunar. De hotărârea de Guvern care prevede noul prag de creştere beneficiază cca 20.000 de botoşăneni, atât din sectorul public, cât şi din cel privat.

Conform datelor furnizate de instituţiile botoşănene din subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la sfârşitul lunii erau înregistraţi 59.760 de angajaţi la nivelul judeţului Botoşani, din care aproximativ 30% aveau venitul lunar mai mic sau egal cu 975 de lei.

Numărul total de salariaţi ai judeţului a crescut într-un an de zile cu peste 8.000, situaţia centralizată arătând că în iunie 2014 Botoşanii aveau aproximativ 51.400 de angajaţi.

Aceasta este a doua modificare a salariului minim brut pe economie pe 2015. La data de 1 ianuarie a anului în curs, acesta s-a majorat de la 900 la 975 de lei brut pe lună. „Concret, este o creştere de 150 de lei în 7 luni, modificare ce, alături de scăderea TVA-ului la alimente, face parte din setul de măsuri menit să fructifice creşterea economică astfel încât s-o resimtă toţi românii. Salutăm aceste măsuri şi invităm atât agenţii economici cât şi angajatorii publici să respecte legislaţia, deci inclusiv acest salariu minim pe economie.”, este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.

Stirea anterioara

UPDATE: 20 de percheziţii domiciliare în județul Botoșani la grupări specializate în trafic de droguri

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.