Victorie obținută la limită de FCM Dorohoi în deplasarea de la ACS Bucovina Rădăuți

Victorie obținută la limită de FCM Dorohoi în deplasarea de la ACS Bucovina Rădăuți

FCM Dorohoi a reușit să îi învingă la limită pe cei de la ACS Bucovina Rădăuți și s-au întors cu toate cele trei puncte din deplasarea de astăzi, partidă care a contat pentru cea de-a zecea etapă din Liga a 3 a Seriei 1.

Vineri, 25 octombrie 2013, s-a disputat cea de-a zecea etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a etapă în care, FCM Dorohoi a întâlnit echipa ACS Bucovina Rădăuți într-un meci disputat de la ora 15:00 pe stadionul „Municipal” din Rădăuți.

Meciul a debutat cu o ocazie mare a gazdelor care în minutul 2 au șutat puternic de la aproximativ 18 metri, iar mingea a lovit transversala porții apărate de Rohețki. FCM Dorohoi a replicat prin Mara Orășanu, în minutul 6, când acesta a pătruns spre poartă dar a șutat puțin pe lângă. Meciul a continuat să fie antrenant, FCM Dorohoi având o posesie foarte bună, lucru care s-a văzut în minutul 10 când Atănăsoaie a pătruns în careu și a înscris din 6 metri. După deschiderea scorului, meciul s-a mai domolit posesia fiind aproximativ egală, iar jocul desfășurându-se mai mult la centrul terenului. Scorul la pauză a fost 0-1.

Repriza a doua a început la fel de lipsită de ocazii ca și sfârșitul secundei. Bucovina Rădăuți a forțat egalarea în minutul 83 însă Rohețki a reușit să respingă incredibil un șut de la aproximativ 16 metri. Gazdele au rămas în atac și au mai avut o ocazie mare de a egala în minutul 89, când un atacant sucevean a luftat din 7 metri. Dorohoienii au replicat în minutul 92 când Amarinei a șutat pe lângă poartă. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-1.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.