Simona Halep a anunțat că nu va participa la US Open în acest an

Simona Halep a anunțat că nu va participa la US Open în acest an

Turneul de Grand Slam US Open urmează să se desfășoare la New York, în perioada 31 august-13 septembrie. Halep (2 WTA), care tocmai a câștigat turneul de la Praga (al 21-lea din carieră), primul la care a participat după reluarea sezonului, a anunțat decizia printr-un mesaj postat pe rețelele sociale.

„După ce am cântărit toți factorii implicați și cu circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi călători la New York pentru a juca la US Open. Mereu am spus că îmi voi pune sănătatea în centrul deciziei mele și, prin urmare, prefer să rămân și să mă antrenez în Europa. Știu că USTA și WTA au muncit neobosit pentru a organiza un eveniment sigur și le doresc tuturor celor de acolo un turneu de succes”, a precizat aceasta.

Mai multe jucătoare de top și-au anunțat absența de la US Open, primul turneu de Grand Slam care va avea loc după izbucnirea pandemiei. Printre acestea, Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA) și Bianca Andreescu (Canada, 6 WTA), deținătoarea trofeului. 

Și la masculin vor fi absențe notabile. Pentru prima dată în ultimii 21 de ani, de pe tabloul principal vor lipsi elvețianul Roger Federer și spaniolul Rafael Nadal, care au împreună 39 de titluri de Grand Slam. În schimb, sârbul Novak Djokovic (liderul clasamentului mondial) a confirmat că va participa la turneul de la New York. Sursa: biziday.ro

Stirea anterioara

PSD Botoșani depune astăzi dosarele de candidatură pentru Consiliul Județean și Primăria Municipiului Botoșani

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.