O nouă victorie pentru FC Botoșani! Botoșănenii au învins cu 2-1 pe cei de la Dinamo

O nouă victorie pentru FC Botoșani! Botoșănenii au învins cu 2-1 pe cei de la Dinamo

FC Botoșani a disputat duminică, 20 septembrie 2021, de la ora 19.00, partida din etapa a 9-a a Ligii 1 în deplasare la Dinamo. Elevii lui Marius Croitoru au câștigat cu scorul de 2-1 prin golurile lui Ongenda din min.13 și Kage din penalty în minutul 18, iar pentru dinamoviști înscriind Torje în minutul 84 din lovitură de pedeapsă.

Echipa de start:
Dinamo: Iliev – Creţu, Ehmann, Grigore, A. Radu – Itu, Răuţă, Torje – Moldoveanu, Ivanovski, Bani
Rezerve: Eşanu – Giafer, Amzar, Tone, Borcea, Neicuţescu, Stan, Ţîră, Popa

FC Botoșani: Pap – Braun, Racoviţan, Şeroni, Ţigănaşu – Tîrcoveanu, Edjouma, Ongenda – Barbosa, Roman, Kage
Rezerve: Contra, Dawa, Dragu, Croitoru, Florescu, Fili, Sila, Petkovski, Jaja

Așa cum era de așteptat, FC Botoșania început în forță partida iar prima ocazie a venit în minutul 7 când Mihai Roman trimite în brațele portarului din lovitură liberă. În minutul 13 FC Botoșani deschide scorul prin Ongenda care primește o pasă de la Mihai Roman, rămâne singur cu portarul și înscrie fără probleme. În minutul 17 Kage este faultat în careu și centralul Hațegan dictează lovitură de pedeapsă. Tot Kage execută, marchează și duce scorul la 2-0 pentru botoșăneni. Prima ocazie pentru Dinamo vine în minutul 31, Ricardo Grigore încearcă să îl lanseze pe Ivanovski, Racovițan alunecă și greșește, Moldoveanu recuperează mingea, pe care vrea să o strecoare pe lângă portar, dar o lovește defectuos. În minutul 45 Torje îi pasează lui Ahmed Bani, care rămâne singur cu portarul, dar șutează pe lângă poartă. Scorul la pauză este 2-0 pentru roș-alb-albaștri.

Repriza secundă începe cu o ocazie imensă pentru botoșăneni când Ongenda primește o pasă excelentă de la Edjouma dar șutează pe colțul scurt dar Iliev reține mingea. În minutul 62 botoșănenii au o dublă ocazie. Florescu șutează de la 20 de metri, portarul boxează până la Kage, care șutează și el, însă s-a dictat însă offside la Kage. Trei minute mai târziu Mihai Roman are șansa golului trei dar fostul portar al Botoșaniului, Plamen Iliev respinge. Botoșaniul are din nou o ocazie în minutul 70 dar Florescu trage pe lângă poartă. În minutul 84, Dawa faultează în careu iar centralul dictează penalty. Gabi Torje execută și marchează. Partida se termină cu victoria botoșănenilor care au urcat pe locul 2 în clasament la un punct față de lider.

Miercuri de la ora 15.00 FC Botoșani va disputa partida din 16-imile Cupei României în deplasare la FC Arges, iar duminică va primi vizita echipei FCU Craiova 1948 pe Municipal de la ora 18.00 în cadrul etapei a 10-a.

Stirea anterioara

Accident mortal la ieșirea din Botoșani: Bătrân izbit de o mașină în timp ce traversa neregulamentar

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.