Un PET mic pentru om, un Tricou de Uriaș pentru omenire

Un PET mic pentru om, un Tricou de Uriaș pentru omenire

Acesta este sloganul celei mai recente campanii de promovare a reciclării, demarată de Asociația 11even, cu sprijinul Kaufland România și Federația Română de Rugby.

Proiectul propune realizarea unui nou record atestat de Guinness World Records, pentru cel mai mare tricou din lume. Cu dimensiuni estimate la nivelul unui teren de rugby, tricoul va fi realizat complet din țesătură reciclată din material plastic. Pentru aceasta, în perioada 1-22 martie, organizatorii lansează invitația tuturor doritorilor de a se alătura acestui demers și de a strânge împreună peste 250.000 de PETuri, în magazinele Kaufland din toată România.

Cei care doresc să contribuie pot să aducă oricâte PETuri de până la 3 l la aparatele de reciclat din parcările tuturor magazinelor Kaufland din țară. Pentru a lua parte și la tombola organizată cu această ocazie, trebuie reciclate 5 PETuri odată. Aparatul emite un bon cu un cod unic, care poate fi înscris pe site-ul www.tricoudeurias.ro pentru a participa la concurs. Între premiile oferite de organizatori se regăsesc tricouri replică ale Tricoului de Uriaș, realizate din fibră de plastic 100% reciclat, tricouri și mingi semnate de jucătorii echipei naționale de rugby a României, sau experiențe la evenimentul de atestare a recordului.

Pe 22 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, dorim să stabilim un nou record mondial atestat de Guinness World Records. Alături de Kaufland România, partenerul principal al proiectului, și de echipa națională de Rugby a României, vom desfășura pe Stadionul Arcul de Triumf din București Cel mai mare tricou din lume, un adevărat Tricou de Uriaș. Și pentru că dorim să-i răsplătim pe uriașii de mâine - cei cu ajutorul cărora putem realiza acest obiectiv, după evenimentul de atestare, din materialul folosit pentru tricoul destinat recordului se vor produce peste 12000 de tricouri de adulți și copii, care vor fi donate pe parcursul anului în cadrul evenimentelor Bucurie în Mișcare.

Aflat la cea de a XI-a ediție, Bucurie în Mișcare este unul din cele mai importante programe de promovare a mișcării de masă din țara noastră, fiind organizat de Asociația 11even, cu sprijinul Kaufland și cu implicarea a sute de cluburi și entități din domeniul sportului.

Mai multe informații despre posibilitatea de implicare în proiect, stadiul colectării și informații despre reciclarea corectă a plasticului se regăsesc pe www.tricoudeurias.ro sau pe paginile de social media. Mai multe detalii despre programul Bucurie în Mișcare aici: www.bucurieinmiscare.ro.

Stirea anterioara

Cum te vindeci de boala ficatului gras

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.