Smiley este noul Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România

Smiley este noul Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România

Începând cu 12 noiembrie 2013, UNICEF România are un nou Ambasador al Bunăvoinței în persoana lui Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg ca Smiley. El este unul dintre cei mai iubiți și mai apreciați artiști pop din România. Mai mult, Smiley are o carieră strălucită și ca producător și om de televiziune. De-a lungul timpului, el a susținut diferite cauze sociale și a dovedit că își dorește să susțină cauza copiilor. Prima colaborare a lui cu UNICEF a fost concertul de la Hard Rock Café când Smiley și-a folosit talentul și notorietatea pentru a strânge fonduri în beneficiul copiilor invizibili.

„Împărtășind aceleași valori, suntem siguri că împreună cu Smiley vom putea aduce în atenția publică dificultățile cu care se confruntă copiii vulnerabili și vom demonstra că ei sunt o prioritate. Mai mult, cu sprijinul unui artist atât de iubit și apreciat, sunt convinsă că vom mobiliza și mai multe persoane să se implice în beneficiul copiilor astfel încât fiecare copil să crească în familia lui, să meargă la școală, să aibă acces la servicii medicale, să se bucure de protecție”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

Alături de ambasadori internaționali ca David Beckham, Shakira, Orlando Bloom, Ricky Martin și de ambasadorii naționali Andreea Marin și Gheorghe Hagi, Smiley va fi vocea care aduce în atenția publică mesajele copiilor care au nevoie de sprijin astfel încât drepturile lor să fie respectate și să aibă șansa la o viață mai bună.

„Mă simt cu adevărat onorat să fiu numit Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România. E o reală împlinire și deopotrivă o mare provocare pentru mine să primesc acest titlu și mă angajez să fac tot ce îmi stă în putință pentru ca viața copiilor să fie una mai fericită, mai liniștita și - pe cât posibil - lipsită de greutăti”, a declarat Smiley. “Copiii de astăzi sunt cei care ne vor construi nouă viitorul, așa că merită devotamentul, grija și ajutorul nostru pentru o Românie mai bună și, desigur, pentru o lume mai frumoasă. Mulțumesc, UNICEF, pentru această șansă!", a completat el.

Smiley este parte a campaniei UNICEF “Să punem capăt violenței” care se derulează în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014. Spotul rulează pe diferite canale media. UNICEF lucrează împreună cu partenerii săi guvernamentali și neguvernamentali pentru a găsi soluții eficiente pentru a preveni actele de violență împotriva copiilor, inclusiv prin îmbunătățirea cadrului legal și prin influențarea atitudinilor, comportamentelor și a normelor sociale.

De mai bine de 50 de ani UNICEF colaborează cu celebrități pentru a aduce în atenția publică nevoile copiilor din întreaga lume. Aceste personalități publice contribuie prin diverse acțiuni la protejarea drepturilor copilului și sprijină copiii vulnerabili să aibă o viață mai bună. Prin atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă copiii, prin contribuția în ceea ce privește mobilizarea de resurse și prin influențarea politicilor publice, celebritățile care colaborează cu UNICEF transmit un mesaj clar: copiii sunt o prioritate.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.