Îngerii animalelor – Mesaj de mulțumire pentru doctorii de la Trio.Vet

Îngerii animalelor – Mesaj de mulțumire pentru doctorii de la Trio.Vet

După ce timp de peste șase ani au avut grijă de toate animalele străzii din zona Dorohoi, inclusiv padocul de câini, voluntarul din cadrul Asociației „We Care About Strays”, Crețu Daniela Anca, adresează cuvinte de mulțumire pentru doctorii de la Trio.Vet.

Pornind de la citatul „Numai când vei iubi un animal, vei simți iubirea cu toată inima” (Anatol France), putem să ne raportăm la oamenii cu suflet mare, în care s-a trezit sentimentul pur al iubirii față de animăluțe, sentiment greu de explicat prin cuvinte.

Dar atât de ușor de explicat prin fapte dacă ar fi să ne gândim la acei îngeri ai animalelor, la cei care au înțeles că nu există altcineva mai bun care să te învețe ce înseamnă prietenia, compasiunea și iubirea necondiționată, iar aici ne referim la domnii doctori, Daniel Bejinariu și Dănuț Bratu. 

Dumnealor sunt cei care au preferat să-și sacrifice uneori și timpul lor liber pentru a da o șansă la viață multor animăluțe, pentru a găsi stăpân câinilor și pisicilor ce au fost abandonate fără milă sau care „au prețuit viața sub toate formele ei” și au salvat viața berzei Silvia. Și toate acestea au fost făcute cu inimă, cu dăruire, cu profesionalism și, din păcate, de multe ori fără un suport financiar extern. Mai mult, de 6 ani au grijă de animalele din adăpostul din Dorohoi și niciodată nu au dat înapoi în a le consulta, în ciuda faptului că au fost supraaglomerați. Au dovedit mereu interes, o inimă mare și deschisă și un sprijin necondiționat.

Vă prețuim mult, domnilor doctori, vă mulțumim că existați și că faceți tot ceea ce vă stă în putere pentru a salva viața sufletelor nevinovate născute doar pentru a dărui iubire și prietenie! 

„Cine salvează o viață, salvează întreaga lume” – The Talmud (voluntar Crețu Daniela Anca, profesor de matematică la Liceul „Regina Maria” Dorohoi)

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.