IHTIS: Facilităţi fiscale de care pot beneficia persoanele cu handicap

IHTIS: Facilităţi fiscale de care pot beneficia persoanele cu handicap

Persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ca orice altă persoană la demnitate, independență și participare deplină la viața socială. Întrucât aceste persoane sunt în mod frecvent împiedicate să participe la viața socială și economică prin bariere legate de atitudini și de mediul în care trăiesc, au fost prevăzute o serie de facilitati fiscale menite să îmbunătățescă statutul social al acestora.

Astfel, conform legii, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:

·    scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială;

·    scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren

·    scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului;

·    scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;

·    scutire de la plata taxei hoteliere.

·    gratuitate pentru folosirea locurilor de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate.

De asemenea, persoanele cu handicap pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat pentru pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani.

Totodată, persoanele cu handicap deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum şi persoanele care le au în îngrijire, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale (rovinietă).

Cunoscându-şi drepturile, fiecare va şti să şi le ceară şi va şti să acţioneze în vederea respectării atât a drepturilor sale, cât şi a drepturilor celorlalţi. Mihaela Mihaescu

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.