Tot ce trebuie să ştim despre implantul dentar

Tot ce trebuie să ştim despre implantul dentar

Lipsa unuia sau a mai multor dinţi îţi poate influenţa în mod negativ viaţa, atât din punct de vedere estetic şi funcţional (afectând procesul de masticaţie), cât şi din punct de vedere al vieţii sociale.

Potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Americană pentru Reabilitare Orală, 69% dintre adulţii cu vârsta între 35 şi 44 de ani şi-au pierdut cel puţin un dinte permanent, iar aproximativ un sfert dintre adulţii de peste 74 de ani sunt complet edentaţi (nu mai au niciun dinte). Pierderea dinţilor poate avea numeroase cauze: carii netratate la timp, igienă orală necorespunzătoare, fisuri sau fracturi severe sau afecţiuni parodontale netratate.

Dinţii lipsă pot cauza afecţiuni digestive
De altfel, studiile realizate pentru a determina relaţia dintre edentaţie şi afecţiunile gastro-intestinale arată că persoanele care au dinţi lipsă tind să aleagă alimente mai moi sau lichide pentru a uşura masticaţia, fapt care poate conduce la o carenţă de vitamine şi fibre în alimentaţia zilnică. Acest lucru poate provoca o serie de afecţiuni gastrointestinale.

O soluţie pentru redobândirea calităţii vieţii şi funcţionalitatea aparatului dento-maxilar reprezintă tratamentul cu implant dentar, care a devenit în ultimii ani o opţiune din ce în ce mai populară pentru înlocuirea dinţilor lipsă.

Ce este un implant dentar
Implantul dentar este un dispozitiv artificial (şurub) realizat din titan sau ceramică (zirconiu) ce înlocuieşte rădăcina naturală a dintelui în osul maxilar. Şurubul, bontul protetic (legătura dintre şurub şi coroană) şi coroana dentară (suprafaţa exterioară a implantului) preiau caracteristicile unui dinte natural, fiind redate funcţiile estetice şi funcţionale ale arcadei dentare.

Înainte de a opta pentru untratament cu implanturi dentare, îţi detaliem, mai jos, ce implică această procedură chirurgicală.

Care sunt etapele tratamentului cu implant dentar
Medicul specialist în implantologie dentară va recomanda un implant dentar acelor persoane care sunt apte pentru un astfel de tratament, respectiv să aibă o stare bună de sănătate (fără afecţiuni sistemice), dar şi o sănătate orală bună (gingii sănătoase). În cazul în care pacientul are deficit de os, medicul implantolog va recomanda adiţia de os, pentru a crea o bază solidă pentru implant.

În ziua intervenţiei, pacientul trebuie să respecte un set de recomandări înainte de procedură. De asemenea, pentru ca intervenţia să fie confortabilă şi lipsită de durere pentru pacient, va fi realizată anestezia locală.

Procedura de inserare a unui implant dentar presupune două etape: una chirurgicală şi una protetică.
În cadrul procedurii chirurgicale, medicul plasează şurubul în oasele maxilarului sau mandibulei, iar zona va fi protejată cu o coroană provizorie, pentru a împiedica pătrunderea de resturi alimentare sub gingie. Procedura poate dura între 30 de minute şi câteva ore, în funcţie de complexitatea intervenţiei şi de numărul de implanturi.

În următoarele trei până la şase luni după operaţie, în jurul implantului se va forma ţesut osos, procesul fiind cunoscut sub numele de osteointegrare.

În etapa protetică, medicul dentist va monta coroana dentară definitivă, realizată astfel încât să se potrivească perfect cu dinţii pacientului.

Ce tip de reacţii pot apărea după intervenţia cu implant dentar?
După intervenţie, este posibil să resimţiţi uşoare dureri, însă medicul vă va prescrie un tratament potrivit. Sângerările uşoare sunt normale şi nu indică faptul că implantul nu s-a realizat corect. Sângerarea poate fi oprită cu un tifon care trebuie menţinut timp de 30 de minute.

Tumefierea este, de asemenea, o reacţie normală, fiind recomandate compresele cu gheaţă pentru atenuarea acesteia.

Ce tipuri de implant dentar există
Implanturile dentare există în diferite forme şi tipuri. Medicul implantolog este în măsură să decidă care este cel mai potrivit, în funcţie de nevoile specifice ale pacientului.

Cele mai recomandate implanturi de către medicii dentişti sunt cele din titan şi din ceramică, datorită caracteristicilor de osteointegrare şi biocompatibilitate.

Ce contraindicaţii există în cazul implanturilor dentare?
Cu toate că implanturile dentare sunt cea mai eficientă şi sigură soluţie pentru a înlocui dinţii lipsă, nu toată lumea poate fi eligibilă pentru această intervenţie. Există pacienţi care nu pot beneficia de implant dentar din cauza unor afecţiuni sistemice.

Este vorba despre pacienţii care:
• Suferă de diabet zaharat;
• Au afecţiuni ale oaselor;
• Sunt predispuşi la boli oncologice;
• Au afecţiuni parodontale în stadii avansate, netratate.

Cu toate acestea, ultimele inovaţii în implantologie au dezvoltat noi tipuri de implanturi (Nobel Biocare) şi proceduri medicale care să vină în sprijinul unor astfel de pacienţi. În urma unei consultaţii de specialitate, medicul implantolog va putea lua o decizie în beneficiul pacientului.

În concluzie, tratamentul cu implant dentar reprezintă o soluţie modernă, sigură şi eficientă pentru cei care se confruntă cu edentaţie totală sau parţială, rata de succes la nivel mondial fiind, potrivit studiilor, de până la 98%.

Ultimele inovaţii în stomatologie au contribuit substanţial la sporirea beneficiilor acestui tip de tratament, printre care enumerăm: prevenirea pierderii osoase, îmbunătăţirea masticaţiei, corectarea asimetriilor feţei, durata lungă de viaţă.

Stirea anterioara

ANM a emis avertizare COD GALBEN de vânt puternic pentru următoarele ore. Este vizat şi județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.