Lista completă a bolilor și afecțiunilor care-ţi interzic să conduci

Lista completă a bolilor și afecțiunilor care-ţi interzic să conduci

Legea de circulație îți interzice să mai conduci dacă suferi de anumite boli sau afecțiuni de sănătate care te pot pune în pericol pe tine și pe ceilalți participanți la trafic.

Nu e suficient să știi Codul rutier la perfecție și să ai experiență la șofat. Polițiștii te-ar putea lăsa fără permisul de conducere, chiar dacă ești șofer profesionist. Dacă suferi de anumite boli care-ți afectează capacitatea de a conduce, e bine să renunți de bunăvoie la carnet, altfel, vei fi sancționat și oricum devii pieton.

Prin lege, medicii de familie sunt obligați să-și trimită periodic pacienții șoferi la consultații de specialitate, mai ales după o vârstă, pentru a se stabili dacă mai sunt sau nu apți să conducă. Bineînțeles, vârsta nu e o condiție. Sunt și numeroși tineri șoferi care suferă de boli cu potențial de risc în șoferie.

Persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, neurologice, renale, diabet, precum și cei care iau medicamente sedative sunt principalele vizate și, dacă bolile sunt într-o stare avansată, nu mai au voie să fie șoferi.

Bineînțeles, cele mai importante sunt afecțiunile de vedere, care slăbesc acuitatea vizuală. Dacă nu mai apreciezi corect distanțele, dacă nu mai vezi prea bine la distanță, nu mai distingi culorile și nici nu te descurci pe timp de noapte la drum, în mod cert trebuie să predai permisul de conducere la poliție.

Dacă n-o faci, autoritățile or să te depisteze la un moment dat, pentru că medicii sunt obligați să-ți precizeze în dosar de ce boli/afecțiuni suferi și sunt amendați sau pot risca pedepse mai aspre dacă nu se supun legii.

Mulți medici cad la învoială cu pacienții să nu le treacă în scris astfel de afecțiuni cu potențial de risc, dar e ilegal și o fac pe proprie răspundere.

Odată ce ai primit biletul de trimitere la consultație de specialitate, ai la dispoziție doar trei zile să te prezinți la cabinetul medical respectiv. La rândul lor, medicii au la dispoziție o zi să raporteze poliției rezultatul examinării (apt sau nu pentru condus).

Dacă tu nu te duci la consultație într-o lună, riști să fii raportat de medicul de familie și ți se suspendă permisul imediat. Deci, oricum ai da-o, tot rămâi pieton.

„În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistenţă medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate”, scrie în textul de lege.

Pentru că trăiești în România și sistemul de sănătate se mișcă mai greu la noi, trei zile s-ar putea să fie insuficiente și nu din vina ta. Programările și consultațiile nu se fac de pe o zi pe alta. Poți fi “plimbat” de medic cel puțin o săptămână uneori. Important e să comunici cu medicul de familie și să rezolvi problema măcar într-o lună.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.