Dorohoi: Asistenții medicali părăsesc Spitalul Municipal

Dorohoi: Asistenții medicali părăsesc Spitalul Municipal

Spitalul Dorohoi a ajuns sa nu mai aiba asistente pentru efectuarea garzilor, dupa ce in doar jumatate de an 31 de cadre medicale au parasit posturile.

Exodul a inceput odata cu impunerea de restrictii financiare. Mai intai salariile au fost taiate cu 25%, iar din acest an s-au diminuat si o serie de sporuri, iar altele au fost anulate pentru ca sumele cheltuite cu salarizarea sa nu depaseasca 70% din buget. Pentru respectarea acestui criteriu, 11 cadre medicale care indeplineau conditiile de pensionare au fost scoase din activitate. “Patru din aceste cadre nu au vrut sa iasa la pensie, desi indeplineau conditiile si au fost trimise in somaj, de unde ulterior au iesit la pensie. De atunci, insa, alte 20 de posturi s-au eliberat din diverse motive, in principal cele financiare”, a declarat Valerian Andries, managerul Spitalului Dorohoi. El a mai precizat ca majoritatea asistentelor solicita concediu fara plata pentru o perioada mai lunga sau pur si simplu demisioneaza in favoarea unor locuri de munca din strainatate unde primesc salarii motivante.

In aceasta situatie, pe unele sectii, asistentii stau cate doua zile in garda, iar la sfarsit de saptamana nu are cine sa supravegheze bolnavii. Conducerea spitalului spune ca va adresa o solicitare Consiliului Local Dorohoi pentru aprobarea scoaterii la concurs a minim cinci posturi de asistenti medicali.

Sursa: Monitorul de Botoşani

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.