PRO România: „Așa cum am promis suntem printre botoșăneni” – FOTO

PRO România: „Așa cum am promis suntem printre botoșăneni” – FOTO

Astăzi este o nouă zi în care ne întâlnim cu botoșănenii dornici de a dialoga cu echipa #PRORomania.

Consideram că absolut toți politicienii care candidează la alegerile parlamentare, dar și cei care sunt încă în funcție, trebuie să poată ÎNȚELEGE și REPREZENTA voința poporului.

„Așa cum am promis suntem printre botoșăneni. Și acum și în perioada următoare. De la ora 11:00 suntem în Botoșani pentru a vă răspunde la orice întrebare. Suntem echipa Pro România, împreună pentru Botoșani, împreună pentru botoșăneni”, Cătălin Silegeanu, candidat Pro România la Camera Deputaților.

Aceste discuții ne-au adus până acum multe informații utile din teritoriu și credem că și noi am transmis corect detaliile legate de programul de guvernare și de salvare a României conceput de PRO România.

Așteptăm cu nerăbdare să discutam cu dumneavoastră și să găsim #ÎMPREUNĂ soluțiile pentru problemele care trenează de ani de zile în Municipiul Botoșani.

Realizat la comanda Partidului Pro România Botoșani – CMF 11200008

Stirea anterioara

Legea intră în vigoare de astăzi. Ce trebuie să știe posesorii de mașini

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None