Un nou proiect pe fonduri europene finalizat în comuna Concești - FOTO

Un nou proiect pe fonduri europene finalizat în comuna Concești - FOTO

Două drumuri comunale și un drum sătesc de pe raza comunei Concești  au fost reabilitate și modernizate  prin intermediul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 3.2.2 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, s-a ridicat la 3,93 milioane de lei, iar execuţia propriu-zisă nu a fost una tocmai facilă. Avand in vedere faptul ca până in luna octombrie a acestui an drumurile mai sus mentionate erau de piatră, această investiție reprezintă o realizare remarcabilă.

Lucrările s-au realizat pe o distanţă de 6,2 kilometri, turnandu-se asfalt pe DC 84 (3730 m), DC 85 (1630 m) şi DS 35 (850 m). Pe lângă asfaltări au fost amenajate şi 19 podeţe, au fost montate indicatoare rutiere şi parapeţi metalici.

„Tin sa felicit toți locuitorii comunei Concești și toți factorii implicați în derularea și finalizarea acestui proiect care este de o importanță majoră pentru comunitate. Beneficiarii acestei investiții sunt oamenii care locuiesc în această zonă și care au așteptat prea multă vreme ca această lucrare să se realizeze. Au  în frunte un primar destoinic, un om adevărat. Costel Nazare este omul potrivit la locul potrivit. Prezența, alături de domnia sa, a unui număr atât de mare de primari din localitățile vecine nu este una întâmplătoare și nu face decât să confirme că primarul Nazare are prieteni adevărați în jurul lui. Această lucrare, de foarte bună calitate, reprezintă o parte din cele 27 de procente din fondurile europene absorbite până în acest moment de România, fonduri care doar în anul 2013 au depășit ca valoare fondurile absorbite de vechea guvernare PDL în 6 ani. Țin să vă felicit încă o dată domnule primar pentru construirea after-schoolului, pentru modernizarea căminului cultural și vă doresc să demonstrați și în continuare că oamenii valoroși ca dumneavoastră își merită pe deplin aprecierea noastră, a tuturor”, a declarat senatorul PSD Doina Federovici, prezentă la eveniment.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.