Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului

Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că îşi va lansa candidatura la prezidenţiale pe 28 septembrie, la Sala Palatului, ea arătând că a glumit atunci când a spus că se va lansa în aceeaşi zi cu premierul Victor Ponta.

„Lansarea va fi pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Nu o mai facem (în aceeaşi zi cu Victor Ponta, n.r.), a fost o glumă. Şi aşa evenimentul domnului Ponta va fi iarăşi unul tip... Eurovision a fost, acum nu ştiu ce o să vedem, sub ce formă, probabil va fi transmis şi în China. Deci nu vrem să ne confunde cineva cu cei care îi ţin isonul domnului Ponta", a precizat Udrea, potrivit mediafax.ro.

Ea a mai spus că PMP a strâns peste 200.000 de semnături de susţinere a candidaturii sale la prezidenţiale, acestea fiind adunate în stradă şi nu la corturi. "Am refuzat să punem corturile, pentru că am văzut că nimeni nu intră în coturile domnului Victor Ponta, a celor de la ACL. Noi am strâns în stradă, am depăşit 200.000, însă nu o să facem două milioane, ca PSD", a spus Udrea.

Ea a menţionat că PMP va cere, în acest sens, verificarea listelor cu semnături de susţinere a candidaturilor. „Am văzut că circulă pe internet tot felul de partide care copiază listele de la europarlamentare. O să cerem verificarea listelor de semnături pentru că, după cum aţi văzut, la corturi nu e nimeni să semneze. Să anunţi două milioane ... doar dacă ai copiat bazele de date de pe undeva. Cerem verificarea pentru a vedea dacă sunt corecte. Ne-am obişnuit cu cei de la PSD că dezgroapă morţii", a spus Udrea.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.