Tinerii din PNL s-au reunit la Cluj, Capitala Europeană a Tineretului

Tinerii din PNL s-au reunit la Cluj, Capitala Europeană a Tineretului

Noul Birou Permanent Național al Organizației de Tineret a Partidului Național Liberal s-a reunit weekendul trecut la Cluj pentru a pune la punct o strategie de susținere a tinerilor în perspectiva alegerilor locale din primăvara anului viitor. Aceștia au stabilit și o serie de acțiuni naționale, printre care amintim Gala Premiilor TNL și Școala Politică TNL.

Din partea Botoșaniului au participat Gabriel ALECSANDRU, consilier județean PNL și Radu Lebădă, consilier municipal PNL.

„În calitate de președinte al Ligii Aleșilor Locali la nivel național am o responsabilitate și în același timp o obligație de a susține tinerii care vor sa acceadă într-o funcție aleasă în administrația publică la alegerile  locale de anul viitor. Sigur, principalul atu al fiecarui tânăr trebuie să fie profesionalismul. Trebuie să venim în fața seniorilor partidului, dar și a românilor, cu o echipă de tineri competenți, serioși, bine pregătiți din punct de vedere profesional și dornici de implicare în dezvoltarea comunităților și a nivelului de trai al fiecărui român. Misiunea noastră este grea pentru că tânăr este șicel care astăzi conduce România, de la Palatul Victoria, și o face intr-un mod nu tocmai benefic românilor. Trebuie să venim cu o altă gândire, cu un alt mod de a face administrație.”, a declarat Gabriel ALECSANDRU președintele Ligii Aleșilor Locali la nivel național al TNL.

Stirea anterioara

O gravidă în luna a șasea a fost găsită moartă într-un autobuz. Şoferul a crezut că doarme

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.