Senatorul Gheorghe Marcu : Guvernanţii au uitat de datoria morală pe care o au faţă de persoanele vârstnice

Senatorul Gheorghe Marcu : Guvernanţii au uitat de datoria morală pe care o au faţă de persoanele vârstnice

Ziua de 1  Octombrie, este dedicată omagierii şi respectării celor vârstnici, fiind desemnată drept Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Frumoasa imagine a omului vârstnic, aparţine conştiinţei noastre şi ea trebuie preluată şi de tânăra generaţie, dăinuind ca un semn de nobleţe pentru persoanele de vârsta a treia.

Viitorul seniorilor noştri, trebuie abordat în contextul unei societăţi pentru toate vârstele, în care respectul şi grija pentru cei care ne-au dat viaţă sunt elementele cheie. Însă România este tot mai dezechilibrată social, tot mai polarizată şi cu tot mai mulţi oameni expuşi la sărăcie şi excludere socială.

Zi de zi pensionarii sunt puşi la zid, iar apărătorii drepturilor lor sunt consideraţi „ticăloşi”. Raportat la ultimile date statistice, în judeţul Botoşani la sfârşitul trimestrului al doilea al anului 2011, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat este de 77126 persoane, având o pensie medie lunară de 634 de lei. Cum se poate trăi cu un asemenea venit care este posibil să mai fie şi impozitat? Este o întrebare la care guvernul şi parlamentarii PDL sunt obligaţi să răspundă pentru că pensionarii au fost cel mai dur loviţi de măsurile aberante adoptate în ultimii ani.

Guvernanţii au uitat de datoria morală pe care o au faţă de persoanele vârstnice, au uitat că sunt datori să le ofere condiţii mai bune de viaţă, deoarece aceştia şi-au făcut datoria faţă de ţară şi faţă de generaţia actuală. Cu toate acestea cred în puterea şi înţelepciunea vârstnicilor de a face faţă tuturor greutăţilor cu care se confruntă. Personal folosesc acest prilej pentru a-mi manifesta solidaritatea cu domniile lor, să-i asigur că nu sunt singuri şi să le adresez cu ocazia acestei zile, urări de sănătate, linişte sufletească şi speranţa reînnoită în purtarea de grija a Bunului Dumnezeu.

Cu profund respect şi aleasă consideraţie,

Preşedinte P.S.D. Botoşani

Senator GHEORGHE MARCU

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.