Prefectul a atacat în contencios administrativ hotărârea privind organizarea referendumului local

Prefectul a atacat în contencios administrativ hotărârea privind organizarea referendumului local

Hotărârea Consiliului Județean privind organizarea unui referendum local pe 31 iulie este ilegală. Cel puțin aceasta este poziția prefectului Cristian Roman, care a atacat-o în contenciosul administrativ. Reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că au fost încălcate câteva dispoziții legale, drept pentru care hotărârea Consiliului Județean se suspendă până ce instanța se va pronunța asupra legalității acestui document.

Am dat spre analiză hotărârea Oficiului Juridic, iar propunerea domniilor lor și însușită în totalitate de subsemnatul este că acest act administrativ este nelegal, ca atare astăzi (nr. vineri) am depus la instanța de contencios administrativ o întâmpinare prin care am solicitat anularea acestui act administrativ. S-au încălcat mai multe dispoziții și prima este Legea privind transparența decizională. În conformitate cu această lege, trebuie adus la cunoștința publicului cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice locale”, a spus prefectul.

Mai mult, Consiliul Județean, spune prefectul, ar fi trebuit să stabilească un termen de zece zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii și opinii și că botoșănenii ar fi trebuit să fie consultați înainte dacă doreau sau nu referendum. Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului este o altă lege care a fost încălcată.

Aceasta spune că proiectele de lege privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare, numai după consultarea cetățenilor în prealabil prin referendum. Este foarte clar din acest articol de lege că referendumul județean putea fi organizat numai pentru modificarea limitelor teritoriale ale județului Botoșani, iar propunerea Consiliului Județean vorbește de desființarea județului și nu are nicio legătură cu limitele teritoriale, iar această problemă supusă consultării excede prerigativelor conferite de legiuitor autorităților locale ale județului“, a mai spus prefectul

Acesta a mai spus că a fost încălcată implicit Legea finanțelor publice și așta pentru că nu există nicio prevedere bugetară pentru organizarea referendumului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.