Partidul Mișcarea Populară a fost înregistrat

Partidul Mișcarea Populară a fost înregistrat

Partidul Mișcarea Populară a fost înregistrat azi în Registrul partidelor politice, prin decizia definitivă a Curții de Apel București, după numeroase amânări.

„Astăzi, la mai bine de şase luni de la depunerea actelor la Tribunal pentru înregistrarea juridică drept partid politic, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile la Decizia de înregistrare a PMP. Pe cale de consecinţă, Decizia Tribunalului rămâne definitivă şi irevocabilă. Data de 29 ianuarie 2014 va rămâne în istorie ca dată de naştere a Partidului Mişcarea Populară. De astăzi, PMP este, oficial, partid politic şi trece la o nouă etapă, cea a consolidării şi dezvoltării sale ca partid de centru-dreapta pe eşichierul politic al României. Ne reafirmăm acum ca fiind un altfel de partid, care îşi propune o altă cultură politică ca alternativă la actuala lipsă de viziune din spaţiul politic. Îi aşteptăm lângă noi pe toţi românii de bună credinţă, vrednici şi cinstiţi să ni se alăture în lupta noastră ca partid al clasei de mijloc, în slujba binelui comun", se arată în comunicatul semnat de președintele PMP, Eugen Tomac.

CAB a amânat pe 22 ianuarie pronunţarea în acest dosar, după ce au respins pe 15 ianuarie cererea deputatului PNL Octavian Bot de amânare a judecării apelului pe motive medicale.

Tribunalul Bucureşti a admis pe 16 septembrie 2013 înregistrarea Partidului Politic "Mişcarea Populară" în registrul Partidelor Politice aflat pe lângă grefa instanţei.

Hotărârea a fost atacată cu apel de Alianţa PPE-DE, Octavian Bot, Partidul Democrat Liberal şi Asociaţia Celor Care au Luptat în Revoluţia din Decembrie 1989 "Phoenix" Constanţa.

Opt consilieri prezidențiali au demisionat

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele de eliberare din funcţie pentru opt consilieri: Gabriel Berca, Adrian Radulescu, Laurențiu-Sebastian Lazaroiu, Virgil Paunescu, Daniel-Petru Funeriu,  Maria Bitang (consilier de stat), Raluca Boboc (consilier de stat), Daniel-Andrei Moldoveanu (consilier de stat). Demisiile intră în vigoare începând cu 1 februarie.

Daniel Funeriu a anunțat pe Facebook că se va înscrie în Partidul Mișcarea Populară și va candida la alegerile europarlamentare. Sursa: evz.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.