Mihaela Huncă: „Am avizat un plus de 3,3 miliarde la bugetul pentru Educație

Mihaela Huncă: „Am avizat un plus de 3,3 miliarde la bugetul pentru Educație

Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat că membrii Comisiei pentru învățământ, tineret și sport din Camera Deputaților au avizat ieri creșterea de 3,3 miliarde lei propusă de Guvernul Grindeanu pentru bugetul Ministerului Educației Naționale.

Asta înseamnă că în 2017 bugetul educației va fi de 25,02 miliarde lei, ceea ce presupune o creștere de 8,6% față de bugetul de anul trecut. Pe lângă suma avizată de membrii comisiei, Ministerul Educației va putea angaja credite în valoare de peste 500 milioane de lei pentru investițiile în infrastructura școlară.

Mihaela Huncă, secretarul Comsiei pentru Învățământ din Camera Deputaților a declarat că „pe lângă bugetul alocat Ministerului Educației Naționale, sistemul de învățământ va mai beneficia de alte fonduri suplimentare prin Programul Național de Dezvoltare Locală care prevede finanțarea construcției a 2.000 de școli și a 2.500 de creșe și grădinițe, 30 de cămine studențești și pentru reabilitarea școlilor care nu îndeplinesc condițiile de autorizare în prezent. Asta înseamnă că toate școlile din România vor oferi condiții civilizate pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ.”

Potrivit Mihaelei Huncă din bugetul Ministerului Educației se va finanța creșterea salariilor personalului din învățământ în medie cu 15%, creșterea burselor studențești și acordarea gratuității pe transportul CFR pe toată perioada anului și demararea programului „Masă caldă” pentru circa 30.000 de elevi din 50 de școli din țară.

„Cel mai important lucru este că toate aceste măsuri adoptate de Guvern și avizate de comisiile de specialitate din Parlament sunt toate promisiuni făcute de către PSD în timpul campaniei electorale. Este pentru prima oară când un partid câștigător în alegeri transpune în prima lună de guvernare atât de multe promisiuni în realizări efective. Nu vorbim aici doar de promisiunile privind educația, ci și cele referitoare la creșterea salariilor și pensiilor sau reducerea de taxe și impozite, care reflectă un un nivel de trai mai bun pentru români”, a explicat Mihaela Huncă.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.