Măsuri sociale propuse de deputatul botoșănean Liliana Mincă

Măsuri sociale propuse de deputatul botoșănean Liliana Mincă

În cadrul dezbaterilor pe legea bugetului, din comisiile parlamentare, deputatul PP-DD Lilliana Mincă a mai formulat o serie de amendamente prin care a solicitat fonduri mai mari pentru diferite categorii sociale defavorizate.

Astfel, având drept scop reducerea impactului social negativ al măsurilor de austeritate, deputatul Mincă a cerut suplimentarea cu 55000 mii lei a bugetului național pentru drepturile acordate persoanelor cu handicap. De asemenea, pentru contribuția de asigurări de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului, Liliana Mincă a propus suplimentarea bugetului cu 40000 mii lei. Măsura are drept scop creșterea natalității în România și asigurarea unui climat de securitate pentru mamă și copil.

Majorarea bugetului cu 15 mii lei a fost propusă și pentru sprijinul financiar acordat la constituirea familiei, pentru a reduce impactul negativ al măsurilor anticriză luate de guvernul Boc. Deputatul botoșănean Liliana Mincă a mai propus suplimentarea bugetului pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor.

Preocupată de educația timpurie și socializarea copiilor, deputatul Mincă a formulat un alt amendament prin care a solicitat 4000 mii lei pentru construcția a două creșe în orașele Săveni și Darabani din județul Botoșani. De o deosebită importanță pentru familiile din România este și programul  cunoscut ca ”Laptele și cornul”. În ce privește acest program guvernamental, Liliana Mincă a formulat un amendament la lege prin care solicită ca, opțional, acordarea produselor lactate și de panificație să poată fi înlocuită cu o masă caldă, pentru elevii cuprinși în programele after – school din unitățile școlare.

În ce privește majorarea pensiei sociale minime garantate, dacă proiectul legii bugetului prevedea ca îndemnizația socială pentru pensionari să fie de 350 lei, deputatul Mincă a solicitat ca aceasta să fie de 450 lei. Printre alte amendamente propuse, tot la categoria drepturi ale pensionarilor, Liliana Mincă a propus reintroducerea biletelor de tratament balnear și repartiția echilibrată a PIB-ului pe domeniul social.

Amintim că aceste amendamente au fost propuse pe lângă celelalte 58 de amendamente prin care deputatul Liliana Mincă a solicitat fonduri pentru diverse investiții ale Unităților Administrativ Teritoriale din Colegiul 3 Săveni. Deputatul PPDD Liliana Mincă a propus, în total, 82 de amendamente  la Legea bugetului de stat pentru 2013.

În același timp, deputatul PP-DD Liliana Mincă își exprimă regretul că reprezentanții Guvernului tratează cu superficialitate propunerile parlamentarilor și că s-a dorit ca proiectul legii bugetului pentru 2013 să fie aprobat pe bandă rulantă, interzicându-se, chiar, parlamentarilor puterii să propună amendamente.

Parlamentarii PP-DD, ca reprezentanți ai opoziției, au muncit pe amendamentele propuse, au evitat să aplice sistemul copy-paste și sunt convinși că, mai devreme sau mai târziu, amendamentele propuse vor fi promovate, acceptate, pentru că sunt de  o deosebită importanță socială.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.