Gheorghe Marcu | Noua Lege a Dialogului Social desfiinţează dialogul

Gheorghe Marcu | Noua Lege a Dialogului Social desfiinţează dialogul

Legea privind dialogul social, pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea, legiferează în fapt obişnuinţa actualei puteri de a nu dialoga cu patronatele, cu sindicatele, cu celelalte instituţii sau cu societatea civilă.

Prin modificarea componenţei tripartite a Consiliului Economic Social, respectiv ieşirea Guvernului din această structură, înţelegem că Executivul aruncă în derizoriu ideea de dialog social. Cui vor mai folosi şedinţele Consiliului, din moment ce Guvernul nu mai este interesat de concluziile acestuia?

Este invocată, în expunerea de motive a legii, afilierea la o politică europeană în domeniu. Suntem de părere că aceste modificări legislative fac exact contrariul, încălcând principiile elementare ale democraţiei de tip european.

Însuşi modul de adoptarea a legii, prin angajarea răspunderii, reprezintă un abuz şi o impunere în forţă a voinţei guvernamentale, în dispreţul Constituţiei care vorbeşte despre situaţiile excepţionale care reclamă procedura angajării răspunderii. Considerăm că acest proiect de act normativ ar fi trebuit să urmeze procesul firesc de legiferare, caz în care am fi avut ocazia să aducem un plus de valoare prin amendamentele propuse, scutind Parlamentul de a fi pus în faţa faptului împlinit.

Anularea dialogului tripartit între Guvern, patronate şi sindicate este sinonimă cu desfiinţarea ideii de democraţie şi este firesc să respingem o astfel de abordare în România anului 2011, a transmis joi 14 aprilie intr-un comunicat Senatorul Gheorghe Marcu Preşedintele departamentului pentru relaţia cu patronatele şi piaţa de capital.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.