Doina Federovici: „Botoșani, pe lista prioritară pentru asigurarea de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice”

Doina Federovici: „Botoșani, pe lista prioritară pentru asigurarea de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice”

Senatorul PSD Doina Federovici a declarat că în urma unei interpelări adresate Ministerului Muncii și Justiției Sociale a primit confirmarea că Botoșaniul se află pe lista prioritară privind dezvoltarea unei rețele de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice.

Astfel, în răspunsul primit la interpelarea senatorului PSD, Ministerul Muncii și Justiției Sociale a precizat că Agenția pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a finalizat deja prioritățile privind locuințele protejate și că Botoșaniul este luat în considerare pentru a beneficia de stabilimente special amenajate în care victimile violenței domestice să aibă parte de sprijin pentru tranziția la o viață independentă. „Menționăm că Botoșani se află printre primele opțiuni aflate în cadrul prioritizării amintite, luând în considerare inexistența unor servicii sociale care să ofere găzduire și sprijin adecvat victimelor violenței domestice și incidența fenomenului în aria teritorială de referință”, se arată în răspunsul la interpelarea senatorului Doina Federovici.

Potrivit datelor de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în 2016, în județul Botoșani s-au înregistrat 403 persoane care au beneficiat de servicii sociale în domeniul violenței domestice, dar se pare că numărul femeilor agresate a fost mult mai mare. „Am solicitat în mod expres ca județul nostru să fie tratat cu prioritate în programul național de prevenire a violenței domestice, pentru că la noi este o incidență mai mare ca în alte zone ale țării. Ca reprezentantă a social-democrației, dar și ca femeie consider că autoritățile statului trebuie să se implice direct pentru combaterea acestui fenomen. De aceea, cred că este important că se oferă consiliere psihologică și juridică, inclusiv orientare și reintegrare socio-profesională pentru persoanele abuzate prin proiectul Venus pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice finanțat prin Programul Operațional Capital Uman pe o durată de 4 ani”, a explicat Doina Federovici.

Guvernul a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege prin care au fost introduse noi măsuri pentru protejarea imediată a victimei și înlăturarea agresorului, care va fi obligat să poarte o brățară electronică dacă i s-a impus să păstreze o distanță minimă față de victimă. De asemenea, polițiștii vor putea interveni rapid când există un pericol iminent privind sănătatea și integritatea persoanei vătămate. De asemenea, polițistul va putea emite pe loc un ordin provizoriu de protecție, cu valabilitate de 5 zile, iar în acest sens va putea intra de îndată în domiciliu, chiar cu forța, pentru a înlătura starea de pericol, inclusiv în situația în care agresorul este titularul contractului de proprietate.

Stirea anterioara

„SALONUL DE PRIMĂVARĂ” la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.