Cătălin Silegeanu: Transmit tuturor polițiștilor un gând de susținere și apreciere pentru întreaga activitate

Cătălin Silegeanu: Transmit tuturor polițiștilor un gând de susținere și apreciere pentru întreaga activitate

Astăzi, 25 martie, de Ziua Poliției Române pe care o desfășoară prin asigurarea siguranței cetățenilor, mai ales în această perioadă atât de dificilă pentru noi toți, când trăim în condiții de pandemie iar atribuțiile oamenilor legii s-au amplificat considerabil în ultimele 12 luni.

Prima recunoaştere oficială a Poliției este în anul 1822, pe vremea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, care i-a înmânat şefului poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei.

Prin înmânarea acestui steag al Agiei , s-a legalizat funcţionarea acestei instituţii, acesta fiind un moment de referinţă în istoria sa. Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi astfel a fost creată Poliţia din Capitală, cu atribuţii asemănătoare celor actuale.

Competenţele poliţiei au fost extinse începând cu Legea de organizare a poliţiei, emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929).

Această zi este în strânsă legătură cu marea sărbătoare de astăzi, când creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire, întrucât alături de sigla reprezentativă Poliției, se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună.

Ziua Poliţiei Române se sărbătoreşte pe data de 25 martie, din anul 2002, fiind instituită prin articolul 49 din Legea nr. 218/23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

 Îmi doresc ca această instituție pe care ne bazăm pentru a putea trăi într-o societate civilizată și armonioasă, să fie apreciată în viitor la adevarata sa valoare, cum putem bine observa prin comparație cu alte state mult mai dezvoltate decât România, unde oamenii legii au respectul cuvenit atât din partea cetățenilor cât și din partea statului prin salarii consistente și stimulante pentru activitatea desfășurată.

La mulți ani, Poliției Române!

Comunicat Cătălin Silegeanu

Stirea anterioara

Un asteroid cu un diametru de un kilometru va trece duminică pe lângă Pământ

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.