Băsescu: Fără rezolvarea conflictului transnistrean, Republica Moldova nu va încheia negocierile pentru UE

Băsescu: Fără rezolvarea conflictului transnistrean, Republica Moldova nu va încheia negocierile pentru UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că R.Moldova trebuie să soluţioneze conflictul transnistrean pentru a putea încheia negocierile de aderare la UE, care ar putea fi deschise de Chişinău, în opinia sa, peste cinci-şase ani.

Nu va fi posibil să se finalizeze negocierile de intrare în UE fără soluţionarea conflictului transnistrean. UE a primit lecţia Ciprului. O lecţie aspră, în care o ţară cu probleme teritoriale a intrat în UE, ceea ce a creat foarte multe incoveniente în relaţia UE cu Turcia, relaţia Greciei cu Turcia", a declarat Băsescu, la întâlnirea cu societatea civilă de la Chişinău.

El a remarcat în acest sens şi exemplul Serbiei, care a fost nevoită să cedeze în cazul Kosovo pentru a putea începe negocierile de aderare cu UE şi care de asemenea trebuie să rezolve complicata relaţie cu Priştina pentru a putea închide capitolele de negociere cu Bruxelles-ul.

Soluţia trebuie să fie pregătită din timp. R.Moldova nu trebuie să aştepte să vadă ce s-o întâmpla. Chişinăul va trebui să aibă şi o abordare directă în relaţia cu Moscova, exact pentru a sprijini o decizie în formatul «5 plus doi». În orice caz, România va urma întotdeauna punctul de vedere al Chişinăului. Nu avem idei, nu avem păreri, punctul de vedere al Chişinăului va fi susţinut de România şi în interiorul UE fără a comenta. Este clar că nu va fi uşor şi probabil flexibilizări de poziţii trebuie găsite în ambele direcţii. Nu aş vrea să comentez mai mult, dar conflictul trebuie rezolvat", a afirmat Băsescu.

El a reiterat însă că în soluţia care va fi identificată, indiferent care va fi aceasta, "R.Moldova trebuie să plece de la premiza că nicio palmă de pământ nu se cedează".

Preşedintele Băsescu a arătat că parafarea la Summitul de la Vilnius din noiembrie a acordurilor de asociere şi de liber schimb ale Chişinăului cu UE va face "ireversibil" drumul european al ţării vecine.

Preşedintele a spus că speră că până la sfârşitul anului să fie încheiate şi negocierile Chişinăului cu UE pentru acordul de liberalizare a vizelor.

El şi-a exprimat şi speranţa că Chişinăului îi vor trebui mai puţin de 10 ani după ratificarea acordului de asociere până la aderarea efectivă la UE, având în vedere că României i-a fost necesar un deceniu.

Preşedintele a mai menţionat că R. Moldova are şi şansa că va primi cele câteva zeci de mii de pagini ale acquis-ului comunitar traduse în limba română de către autorităţile de la Bucureşti, în cadrul procesului de aderare al ţării noastre.

„Aş dori tare mult ca dumneavoastră să fiţi mai pregătiţi decât am fost noi pentru ceea ce înseamnă parcursul de intrare în UE. Este un parcurs dificil, cu multe reforme ale instituţiilor, de multe ori vor părea impuse de Guvern şi aşa vor trebui să fie pentru că este extrem de dificil să aştepţi până când societatea unei ţări înţelege necesitatea reformelor", le-a mai spus Băsescu reprezentanţilor societăţii civile din R.Moldova.

Sursa: mediafax.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.