Vremea extremelor. Surprize uriaşe de la meteo: de marţi, începe! Prognoza pe trei zile

Vremea extremelor. Surprize uriaşe de la meteo: de marţi, începe! Prognoza pe trei zile

Luni, valorile termice se vor situa în continuare puţin peste cele caracteristice acestei perioade în sudul şi sud-estul ţării, unde cerul va fi variabil şi izolat va ploua spre seară.

În restul teritoriului, cerul se va acoperi treptat de nori aversele se vor extinde începând cu vestul ţării şi vor cuprinde şi centru şi nordul, local lăsând local peste 15...20 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane înalte, în special în Carpaţii Meridionali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Lunca Dunării.

La munte, cerul se acoperă treptat, aria ploilor cuprinde toate masivele, iar local se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate de 15...20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. Vântul va avea intensificări pe creste, în special în Carpaţii Meridionali. La amiază vor fi 12 grade la Păltiniş, 16 la Predeal, 9 la Semenic, 12 la Sinaia, 11 la Stâna de Vale şi 7 sus pe Vf. Toaca din masivul Ceahlău.

Marţi va ploua în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul ţării, unde înnorãrile vor fi temporare şi ploile vin spre seară. În Moldova, Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi cantităţi de apă mai însemnate, iar pe crestele montane înalte poi fi precipitaţii mixte. Vântul va avea unele intensificãri la munte şi, trecător, în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Dealurile de Vest şi 20 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei.

Miercuri regimul termic se va situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime, peste 10 grade în toată ţara ajung la 17 grade în Bacău şi Piteşti. În regiunile extracarpatice vor fi înnorări temporare, iar în sud –est, în prima parte a zilei va ploua. În cele intracarpatice soarele nu se arată şi va ploua slab sau va burniţa. La peste 1800 m altitudine, precipitaţiile, neînsemnate cantitativ, vor fi mixte. Vântul va sufla ceva mai tare în zona montană şi în sud-vestul extrem al ţării.

Stirea anterioara

Dragnea, întrebat dacă va discuta schimbarea lui Ponta: Onorăm orice invitaţie la dialog cu Iohannis

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.