Vezi câte dosare penale are Traian Băsescu

Vezi câte dosare penale are Traian Băsescu

În cei 10 ani cât a fost preşedinte, Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale, iar şapte dintre acestea încă sunt în curs de soluţionare, arată datele Parchetului General.

În plus, fostul preşedinte este urmărit penal în alte două dosare noi. Este vorba despre dosarul de şantaj la adresa Gabrielei Firea, dar şi retrocedarea ilegală a 67 de apartamente unde este cercetat pentru abuz în serviciu, informează Antena 3.

Recent, procurorul general a cerut şi redeschiderea dosarului Băsescu-Căşuneanu, unde fostul preşedinte ar putea fi anchetat pentru spălare de bani. Între timp, i se mai pregăteşte şi un al patrulea dosar privind răpirea jurnaliştilor în Irak.

Presedintele Traian Basescu spunea, în iunie 2012, că nu are niciun dosar penal şi că atacurile pe această temă reprezintă simple minciuni.

Stirea anterioara

Veste proastă despre show-ul „Românii au talent” de la PRO TV

Stirea Urmatoare

Tânăr din Dorohoi ajuns de urgență la spital după ce a căzut de pe bicicletă - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.