Veste-şoc despre berea românească

Veste-şoc despre berea românească

Producţia incertă de porumb, afectată de seceta din ultimele săptămâni, i-ar putea face pe managerii Martens Galaţi să ia decizia de a scoate mălaiul din unele sortimente de bere pe care le produce. Costurile vor creşte, dar ar putea cîştiga mai mulţi clienţi.

Afectate de secetă, culturile de porumb care se vor recolta în această toamnă ridică semne de întrebare în industria berii, unde se foloseşte, pe scară destul de mare, şi mălai împreună cu hamei şi malţ. În cazul în care preţul va fi semnificativ mai mare, berarii ar putea considera că este momentul oportun să renunţe la mălai, în asentimentul tot mai multor consumatori care preferă berea fără porumb.

Producătorul de bere Martens din Galaţi ia serios în calcul să reducă acest ingredient, chiar dacă costurile la materia primă i-ar creşte cu până la 10%. Ar putea câştiga, în schimb, mai mulţi clienţi şi o imagine mai bună în piaţă în contextul în care în ţări precum Germania porumbul este interzis în bere.

„Dacă preţul va fi mare, analizăm posibilitatea de a nu mai folosi porumbul ca ingredient. Va fi o modificare a reţetelor. Nu este o decizie uşoară pentru că va implica mai multe costuri, printre care modificarea etichetelor. Trebuie să vedem dacă merită să facem acest lucru", a declarat pentru economica.net Valentin Zaharia, director economic la Martens Galaţi.

Producătorul brandurilor Postăvaru, Cozia, Negoiu, Steiner și Soveja, dar şi a berilor speciale Ma Donna sau Steiner Legacy foloseşte în producţie aproximativ 1.500 de tone de porumb pe an, cantitatea depinzînd însă de contractele de livrări pe care le are şi de evoluţia pieţei. „Nu la toate produsele avem în reţetă porumb, astfel că folosim cantităţi diferite. Ca procent, cel mult 70% din totalul volumelor vândute de noi conţin mălai", mai spune directorul, potrivit căruia procentul berii cu porumb ar putea scădea la 50%. „Totul depinde de gustul consumatorului. Sunt voci care spun că este de preferat berea doar cu malţ, dar sunt puţine doar cele cu malţ", apreciază Zaharoia, întrebat fiind care este trendul în rândul consumatorilor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune cu efective mărite în Dorohoi! Peste 100 de amenzi date pentru depășirea vitezei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.